Odinioara oamenii se trezeau in zori si se culcau cand apunea Soarele. Inainte sa apara electricitatea, hibernarea era un lucru firesc cand venea frigul. Obisnuiti cu acest ritm de viata mai lent, oamenii constientizau ca natura din jurul lor putea fi frumoasa, nu numai functionala, desi chiar si vechile locuri sacre aveau inclusiv un rol utilitar. Acestea puteau fi dispozitive tehnice sau astronomice, locuri cu valoare culturala sau religioasa, necropole sau locuri de tamaduire si exista pretutindeni in lume.
Fotograful Martin Gray, care studiaza misterele Pamantului, considera ca astfel de locuri sacre au o putere de transformare care ofera o cheie de rezolvare a problemelor noastre personale si planetare. Fiecare loc sacru are calitati individuale, unice. Gray considera ca popoarele antice au „codificat” aceste calitati in mituri si legende. Unele locuri au o calitate „oraculara” si inspira experiente precognitive. Dupa ce a calatorit in intreaga lume, vizitand astfel de locuri, el compara viziunile pe care le-a avut acolo cu cele de la Oracolul din Delfi, experienta lui Moise pe muntele Sinai si iluminarea lui Buddha sub arborele Bodhi. El a „vazut imagini” ale unei lumi purificate de poluare, lipsita de foamete si boli, dar spune ca aceasta nu se va putea realiza decat dupa o perioada de criza, candva in decursul secolului al XXI-lea, cand foametea generalizata, terorismul, degradarea mediului si colapsul socioeconomic vor face oamenii sa realizeze ca trebuie sa ocroteasca si sa slujeasca tot ce este viu.
Pesterile sacre au stranii calitati acustice. Cercetatorul american Steven Waller a descoperit ca sunetele de percutie directionate spre peretii de stanca pictati au un ecou mai inalt decat suprafetele nepictate din apropiere. In astfel de locuri, ecourile de percutie se transformau in sunete care sugerau copite in galop. Acestea proveneau dinspre picturile rupestre reprezentand turme de bizoni, ca si cum acesteau aveau propriul fundal sonor.
Paul Devereux, cercetator al misterelor Pamantului, a initiat un studiu asupra tumulilor neolitici compartimentati din Marea Britanie si Irlanda, incluzandu-l pe cel de la Newgrange, in colaborare cu profesorul Robert G. Jahn, de la Universitatea din Princeton, sub egida grupului Laboratoarelor Internationale de Cercetare a Constiintei de la Princeton. Ei au descoperit ca acele locuri aveau o rezonanta cu frecvente cuprinse intre 95 si 112 Hz, majoritatea situate la o medie de 110 Hz. „Aceasta este cuprinsa in gama vocii masculine de bariton, ceea ce sugereaza posibilitatea ca in acele incaperi se desfasurau incantatii ritualice sau se dadeau sentinte oraculare.”
Sunetele din interiorul unei pesteri sunt amplificate atunci cand sunt emise la o frecventa care corespunde frecventei pesterii. Testele efectuate la cercurile de monoliti si in interiorul „pasajelor funerare” arata ca efectele acustice interne variaza in functie de pozitia observatorului. Mormintele au forma unui „rezonator Helmholtz” – o cavitate din centrul tumulului este legata de lumea exterioara printr-un pasaj ingust. Un loc din Scotia, numit Camster Round, are o rezonanta Helmholtz de 4 Hz, care „ar fi perceputa mai degraba ca o vibratie profunda decat sa fie auzita ca sunet”, similara senzatiei pe care o ai cand stai in apropierea unei boxe.
Locurile maya sunt recunoscute, de asemenea, pentru calitatile lor acustice neobisnuite. La un templu din vechiul oras maya, Tikal, exista trepte de piatra acordate, in timp ce la Palenque ai putea purta o conversatie cu voce normala peste varfurile a trei piramide. In jurul anumitor locuri publice maya se poate auzi un murmur infundat. La Chichen Itza, in peninsula Yutacan, rasuna un ecou ascutit, ca reactie la orice sunet de percutie, ecou asemanator chemarii pasarii quetzal, care era considerata sacra de populatia maya.

In diferite locuri din lume sunt atestate astfel de anomalii sonore. Unele dintre acestea sunt inconjurate de legende, care le-ar putea indica scopul, cum ar fi sentintele oraculare care ar fi fost rostite in cairnul compartimentat de la Loughcrew, din Irlanda. Cantecul gregorian din catedrala Chartres ar putea explica felul in care rezoneaza pietrele. Alte locuri s-ar putea sa fi fost folosite ca observatoare astronomice, cum este cazul monumentului de la Stonehenge, din Wiltshire. Acelea ale indienilor Hopi, din America anilor 1930 aveau „preoti urmaritori ai Soarelui”, care punctau datele agricole sau ceremoniale importante in functie de pozitia Soarelui pe crestele muntilor.