Imagine: generata de AI (Microsoft Designer)
Conceptul că mirele și mireasa trebuie, pentru o mică perioadă, să plece undeva singuri – există de sute de ani. Şi astfel, a apărut şi „luna de miere”. Pentru mirii de astăzi, o lună de miere implică izolare, romantism, tandrețe și, eventual, o locație exotică de vacanță. În vremurile preistorice, implica răpirea miresei şi ascunderea ei într-o peşteră, până când biata femeie rămânea însărcinată.
Deci, de unde provine expresia „lună de miere”? Există mai multe teorii asupra originii sale. Cuvântul nordic „hjunottsmanathr” este considerat de unii ca fiind originea cuvântului „lună de miere” („honeymoon” în limba engleză). „Hjunottsmanathr” înseamnă de fapt „în ascuns”. Mirii scandinavi îşi răpeau miresele din satele locale, şi le țineau ascunse până când rămâneau însărcinate sau până când familia miresei înceta să le mai caute; apoi, bărbaţii se prezentau familiei miresei cu faptul împlinit.
O altă teorie pentru „lună de miere” îşi are originea în practica din mai multe culturi antice de a bea hidromel în prima lună de căsătorie. Hidromelul este o băutură alcoolică cu un conținut moderat de alcool (cca. 12,5), dulce și parfumat, care se prepară prin fermentația alcoolică a unui amestec de apă cu miere și polen cules de albine. Vinul de miere a fost considerat a avea proprietăți afrodisiace și a fost, de asemenea, considerat de mulți că sporește fertilitatea cuplului căsătorit. Vechii teutoni și babilonienii practicau cu toții consumul de hidromel în cele 30 de zile după ziua nunții. Știați că Attila Hunul a murit din cauza unei supradoze de hidromel la nunta lui?
Alții cred că cuvântul „lună” a fost introdus în „lună de miere” pentru a reflecta creșterea și scăderea ciclică a afecțiunilor unui cuplu căsătorit unul față de celălalt. Cuvântul „miere” implică în mod evident cel mai dulce moment imediat după ceremonia de căsătorie.
Formula modernă a mirilor de a pleca într-o destinație exotică după ceremonia de căsătorie a început cu adevărat abia în epoca victoriană în Anglia. Costul lunii de miere era în mod normal plătit de mire sau de familia lui. În acele vremuri, mirii erau în general despărţiţi după logodnă până la căsătorie. Plecarea împreună după nuntă a fost văzută ca o oportunitate pentru soț și soție de a se reîntâlni în pace și liniște.
Inițial, aceste „luni de miere” erau făcute doar de clasele superioare, bogate, şi asta pentru că durau adesea săptămâni sau luni întregi. În anii 1820 conceptul de „lună de miere” a devenit popular și în Europa. Francezii aveau propriul lor termen special pentru „voyage a la facon anglaise” („călătorie în stil englezesc”). Deși, „lune de miel” este de fapt termenul francez pentru cuvântul „lună de miere”.
Odată ce vehiculele cu motor, trenurile și apoi avioanele au devenit metode de transport, cuplul căsătorit a avut mult mai multe opțiuni pentru destinația „lunii de miere”.