Doamna Helena Petrovna Blavatsky (sau Madame Blavatsky) a fost un personaj pe cat de controversat, pe atat de remarcabil, iar scrierile, opiniile si prezicerile ei dau nastere unor dezbateri infierbantate si continua sa ne uimeasca si in prezent. Multi o considera un mediu foarte puternic, mesager cultural sau chiar profet. Asa cum se intampla cu toate personajele controversate din istorie, exista oameni care incearca sa minimalizeze realizarile si calitatile ei incredibile, dar, atunci cand suntem pusi in fata faptelor, este greu sa nu acceptam ca a fost cu adevarat mediu. In timpul vietii sale, a aparut o mare cantitate de literatura despre ea sau scrisa de ea insasi. Doamna Blavatsky a provocat o revolutie in gandirea spirituala victoriana pe care o resimtim pana astazi.
Inca de copil, Blavatsky avea manifestari ciudate
Doamna Blavatsky s-a nascut in 1831 intr-o familie de aristocrati din Dnepropetrovsk, in Ucraina, dar si-a petrecut aproape toata viata calatorind. Personalul si servitorii familiei ei de acasa isi aminteau mai tarziu ce copil deosebit fusese si cum ii atribuiau puteri speciale potrivit stravechilor lor traditii. Se povestea ca fusese un copil straniu si cu manifestari ciudate, cu inclinatii spre somnambulism, cu crize si dureri de cap, simptome comune pentru cei care au trait experienta unor viziuni sau comunicari cu lumea de dincolo.
Viata aventuroasa a lui Madame Blavatsky
La varsta de 18 ani, familia a casatorit-o cu un barbat mult mai in varsta decat ea, de care Elena s-a plictisit repede. A inceput sa duca o viata aventuroasa, presarata cu numeroase calatorii, parasindu-si sotul si familia. Exista mai multe versiuni ale biografiei doamnei Blavatsky, mai ales in legatura cu primii ani, pentru care nu dispunem de suficiente consemnari in scris. Se spune ca fusese un copil nelegitim, dar si amanta multor barbati. In pofida acestui comportament, care era, fara indoiala, deosebit de scandalos pentru perioada in care a trait ea, doamna Blavatsky s-a bucurat de faima si de respect.
Si-a petrecut cei mai multi din cei saizeci de ani de viata calatorind de la un capat la altul al globului, absorbind cu sete cultura si gandirea spirituala a diverselor comunitati. A vizitat tari foarte diferite, ca: Mexic, Canada, Indiile de Vest, SUA, Japonia, Egipt, Tibet si India. Multe dintre cunostintele pe care le-a dobandit in cadrul acestui turneu de instruire aveau sa-si puna amprenta pe viata ei de mai tarziu. A lucrat la un moment dat cu un circ, apoi a fost asistenta unui mediu, care organiza sedinte de spiritism. Dar a sustinut intotdeauna ca munca alaturi de spiritualistii orientali a reprezentat forta care i-a inraurit in cea mai mare masura viata.
Helena Blavatsky povestea cum petrecuse mai multi ani in Tibet si in India, studiind cu marii maestri ai spiritualitatii orientale. Sustinea ca au fost cativa mari „mahatma”, carora le-a castigat increderea si care au acceptat-o drept ucenica. Calitatile ei unice au fost recunoscute de acesti mari mistici si a dobandit un acces fara precedent la vechile secrete mistice rezervate numai celor initiati.
Madame Blavatsky a introdus notiunile de kharma si reincarnare in Occident
Calatoriile in Orient au constituit un aspect esential al vietii doamnei Blavatsky si ne-au lasat un tezaur de cunostinte spirituale care dainuie si astazi. Ea afirma ca acolo a dobandit cele mai importante cunostinte din viata ei. Pe baza acestei invataturi spirituale, Helena Blavatsky a starnit pentru prima oara interesul lumii occidentale pentru intelepciunea si intelegerea religiilor orientale, mai ales a ideilor referitoare la karma, la reincarnare si la puterile ascunse ale mintii.
Cand s-a intors in cele din urma in Occident, dupa aceasta ucenicie spirituala, Helena Blavatsky a inceput sa vorbeasca tot mai mult de ideea de reincarnare – concept total strain de gandirea spirituala iudeo-crestina. A explicat ca in viziunea ei sufletul calatoreste prin mai multe trupuri diferite pe calea catre perfectiune. Nu credea in reincarnarea oamenilor in animale, ci considera ca sufletul omenesc se straduieste sa evolueze, imbunatatindu-se pana cand dobandea extraordinare puteri supraomenesti.
Madame Blavatsky a vorbit despre Shambala
Afirma ca un mic numar dintre aceste fiinte omenesti superevoluate existau in Tibet si in India si ca ele conduceau soarta lumii. Miticul paradis tibetan din Shambala, spunea ea, era locuit de aceste fiinte supraomenesti, luminoase, care atinsesera maretia dupa multe reincarnari succesive. Helena Blavatsky sustinea ca acestia erau unicii posesori ai „intelepciunii stravechi” ascunse, care isi avea originea in civilizatiile foarte avansate ale trecutului.
Ideile promovate de ea sunt confirmate de anumite aspecte ale filozofiei tibetane si hinduse. Atat calugarii tibetani, cat si yoghinii hindusi incearca sa ajunga la o stare superioara a constiintei prin instruire asidua si prin aplecarea spre studiu si meditatie. Multi astfel de calugari si yoghini sunt capabili de fapte extraordinare, de-a dreptul supraomenesti, ca rezultat al puterii mistice pe care si-au cultivat-o in launtrul lor.
Helena Blavatsky, creatoarea Societatii teozofice
Helena Blavatsky si-a cristalizat mai tarziu viziunea asupra gandirii spirituale orientale si a combinat-o cu propriul ei simt al misticismului, intr-un sistem numit „miscarea teozofica”, pe care a intemeiat-o impreuna cu cativa adepti in anul 1875. Aderenti ai acestei miscari mai exista si astazi in intreaga lume. Dupa cum sustinea insasi Helena Blavatsky: „Scopul principal al … societatii teozofice [era] sa reconcilieze toate religiile, sectele si natiunile lumii, in cadrul unui sistem de etica comun, bazat pe adevarurile eterne”.
Calitatile extraordinare ale Helenei Blavatsky
La unele dintre demonstratiile ei se spune ca ar fi materializat obiecte, cum ar fi o ceasca si o farfurioara. In alte imprejurari, a facut sa apara cuvinte scrise despre care spunea ca vin din lumea de dincolo. Natura demonstratiilor ei era foarte diversa, confirmand gama larga de calitati si puteri de care dispunea. Helena Blavatsky sustinea ca poate comunica cu maestrii ei de departe, din Orient, printr-un fel de telepatie spirituala. La un moment dat, a povestit cum avusese mai multe viziuni ale unui hindus inalt care s-a materializat realmente in fata ei in Hyde Park si apoi a devenit invatatorul si gurul ei personal.
Mai multe dintre aceste afirmatii si intamplari au fost considerate de sceptici drept farse si inscenari teatrale, mai ales ca avusese ocazia sa invete diverse trucuri „magice” pe vremea cand lucrase la un circ. Dar exista si multe alte dovezi ale talentelor ei, care nu sunt la fel de usor de contestat. De exemplu, lucrarile ei contin explicatii ale istoriei lumii, care difera foarte mult de opinia unanim acceptata, si preziceri ale viitorului care par sa contina in ele esenta adevarului. In pofida faptului ca parusera stranii la vremea respectiva, multe dintre afirmatiile ei si-au dovedit ulterior valabilitatea.
Blavatsky a scris despre Atlantida
Helena Blavatsky a explicat publicului ei occidental ca o mare parte din „intelepciunea straveche” profesata de dascalii din Orient provenea din marile civilizatii disparute ale trecutului, cum a fost Atlantida. Helena Blavatsky a facut pentru prima data referiri la Atlantida in lucrarea ei din 1877 Isis Unveiled, care s-a epuizat chiar in ziua aparitiei. In deceniul care a urmat dupa aceea, misterul care invaluia Atlantida a devenit subiectul cel mai frecvent al discutiilor din saloanele victoriene. Alti scriitori ai vremii, de pilda, Ignatius Donnelly, au abordat subiectul cu o mare receptivitate intelectuala. Chiar si astazi, exista oameni de stiinta si exploratori care mai cauta urmele acestei culturi misterioase disparute.
Doctrina secreta
In anul 1888, Helena Blavatsky a oferit si mai multe detalii in urmatoarea sa carte, The Secret Doctrine. In aceasta lucrare, ea furnizeaza informatii temeinice despre fundul marilor, prezentand aspecte care depaseau cu mult cunostintele stiintifice de la data respectiva. In mod cu totul remarcabil, ea sustinea ca lantul de munti recent descoperiti in mijlocul Atlanticului continua pe sub Africa in Oceanul Indian. Iar teoria ei a fost confirmata, caci aceasta inaltime este marginea unei placi tectonice. Interesant este insa faptul ca in perioada victoriana nu se stia nimic despre placile tectonice si nu exista nicio posibilitate de a se verifica afirmatiile ei.
Desi aceasta informatie pare sa nu aiba legatura cu restul invataturilor ei teozofice, ea face parte din viziunea generala despre lume a prezicatoarei. Helena Blavatsky a dobandit de la dascalii ei din India si din Tibet o multime de cunostinte pe care le numea „marile secrete stravechi”, provenind de la civilizatii disparute, precum Atlantida sau Lemuria, pastrate apoi cu grija milenii la rand. Numai initiatii aveau acces la aceste cunostinte. Helena Blavatsky sustinea ca insusi filozoful Platon era unul dintre acesti initiati in cunostintele secrete si asa se face ca stia de Atlantida.
Profetiile lui Madame Blavatsky
Profetiile Helenei Blavatsky cu privire la evenimentele cu care se va confrunta propria noastra civilizatie ne dau fiori. A prezis ca va urma „o distrugere mondiala asa cum s-a intamplat cu Atlantida acum 11 000 de ani…, dar in loc de Atlantida, toata Anglia si parti mari din Europa de nord-vest se vor scufunda in mare si, in schimb, zona Azorelor, acum scufundata si insula Poseidonis se vor inalta din mare”.
Exista multe alte lucruri legate de viata si de realizarile doamnei Blavatsky care par imposibil de elucidat pe deplin. Dar exista si un inconfundabil sambure de adevar in tot ceea ce a spus. Meditatia pasnica si superioritatea spirituala a Tibetului continua sa-i uimeasca si astazi pe occidentali, asa cum uluiau si publicul doamnei Blavatsky din anii 1800. Predictiile stiintifice ale viitorului par sa confirme cateva dintre profetiile ei cele mai sumbre si multe alte afirmatii ale ei s-au adeverit dupa moartea doamnei Blavatsky, facandu-ne sa ne intrebam uimiti de unde a aflat ea asemenea detalii. in lipsa unei explicatii mai bune, ne vedem nevoiti sa acceptam ca detinea aceste „secrete stravechi” si ca este unul dintre cele mai misterioase si mai uluitoare personaje din istoria recenta.