Pe 9 decembrie 1531, în Mexic, un aztec de 57 de ani, numit în limba maternă „Vulturul care cântă” și în spaniolă Juan Diego, mergea la biserica din Tlalteco, în vecinătatea orașului Ciudad de Mexico. El auzi un concert de triluri de păsări, pe care l-a denumit ca „foarte dulce”, deși în acest anotimp păsările obișnuiau să se retragă.
În momentul în care muzica se opri, Juan fu strigat de o „Doamnă”. Apariția era ascunsă într-o pâclă înghețată ca un nor strălucitor. Când Juan Diego ajunse lângă ea, pe vârful muntelui, a putut-o vedea foarte clar: era o tânără mexicană de aproximativ 14 ani, de o frumusețe sclipitoare. Apariția și-a declinat imediat identitatea, spunând că este Fecioara Maria și că dorește construirea unei biserici în acel loc.
Indianul aleargă către episcop să-i povestească ce a văzut și auzit. Episcopul Don Fray Juan nu a crezut o iotă din cele relatate de Juan Diego. Juan s-a întors în munți și i-a spus „Doamnei” că episcopul solicita un „semn”. Aceasta i-a spus cu asprime să meargă iarăși la episcop: „Sunt mulți cei pe care i-aș putea trimite. Dar tu ești cel pe care l-am ales pentru această sarcină. Așa că, mâine dimineață du-te înapoi la episcop. Spune-i că te-a trimis Fecioara Maria și repetă-i marea mea dorința de a construi o biserică în acest loc.”
Juan Diego s-a dus iarăși la episcop, care s-a arătat din nou circumspect; a spus că vrea un semn și a trimis doi servitori să-l urmărească. Ajuns în munți, Diego a dispărut ca în poveștile cu zâne. Are loc a treia apariție, când i se promite un semn: „Foarte bine, fiule. Întoarce-te mâine. Îți voi da un semn pentru el. Te-ai ostenit pentru mine și te voi răsplăti pentru asta. Mergi în pace și te odihnește.”
În dimineața următoare, Juan a rămas acasă. Unchiul său, singura sa rudă, era pe moarte și toată ziua a încercat să-i aline suferințele. De abia marți a plecat după preot, dar apariția i-a tăiat calea: „Micul, meu fiu, nu fi supărat șl înfricoșat. Nu sunt eu Mama ta? Nu te afli sub protecția mea? Unchiul tău nu va muri acum. Chiar în acest moment este din nou sănătos. Nu mai al nici un motiv să alergi. Ai acum o altă țintă, pe care o poți atinge în pace. Du-te în vârful muntelui; culege florile care cresc acolo.”
Ajuns acolo, indianul a găsit trandafiri cu „petalele pline de rouă”; i-a cules, învelindu-i cu mantia sa indiană, tilma. „Doamna” a aranjat florile și a legat colțurile de jos ale mantiei împrejurul gâtului, pentru ca niciuna dintre ele să nu cadă. Servitorii de la palat au încercat să-i ia trandafirii, dar aceștia păreau că se dezintegrează la atingere.
Ajuns la episcop, Juan, a desfăcut mantaua și florile au căzut pe pământ. Episcopul și celelalte persoane au îngenuncheat ia picioarele lui Juan. Era 12 decembrie 1531. Cei prezenți au văzut imprimată pe mantie o „imagine radiantă a Binecuvântatei Fecioare”.
Astăzi totul este la fel de frumos ca atunci, neatins de fumul milioanelor de lumânări, de umezeala, de mâna sorții și chiar de o bombă care a explodat direct pe ea. Guadelupe, la fel ca Lourdes și Fatima, este un centru de pelerinaj: peste 20 de milioane de vizitatori din toată lumea.
În 1979, profesorul Callahan a examinat imaginea de pe mantie prin fotografiere în infraroșu. El avea să declare: „Studiul imaginii a fost cea mai tulburătoare experiență a vieții mele… Din câte pot să-mi dau seama, originea picturii este miraculoasă.”