Acum 50 de ani in cateva pesteri din desertul Iudeii nu departe de tarmul de nord-vest al Marii Moarte au fost descoperite intamplator stravechi manuscrise religioase, texte in parte cu caracter canonic dar si apocrife, cunoscute astazi sub denumirea de Manuscrisele de la Marea Moarta. Aceasta descoperire a fost considerata cea mai importanta de acest fel, de la descoperirea in 1844 si in 1859 a tezaurului de manuscrise aflate in manastirea Sfanta Ecaterina de pe Muntele Sinai. Descoperirea primelor manuscrise in desertul Iudeii a fost pur intamplatoare.
In primavara anului 1947 sau poate chiar 1945, nu se stie cu precizie nici data nici imprejurarile cand a avut loc aceasta descoperire epocala, beduinii din desertul Iudeii pasteau caprele si oile in regiunea Wadi Qurman. Un tanar beduin, Mohamed eb-Dib (Mohamed Lupul) cautand o capra ratacita de restul turmei a descoperit intr-una din multele pesteri raspandite in zona, niste suluri din piele scrise in ebraica si care mai tarziu s-au dovedit a avea o vechime de peste 2000 de ani.
Profesorul Sukenik este cel dintai care a publicat descrierea primelor manuscrise, in 1948 sub titlul Sulurile tainuite. Prima editie integrala a textelor celor sapte suluri a aparut mult mai tarziu, dupa moartea profesorului Sukenik, sub indrumarea elevilor si colaboratorilor sai care i-au continuat munca, in special a fiul sau Ygal Yadin. Au aparut intai descrierea primelor sase suluri in ebraica si mai apoi al saptelea in engleza, acestea fiind o mica parte a textelor cunoscute sub numele de „Manuscrisele de la Marea Moarta“.
In anii care au urmat de la descoperirea primelor manuscrise au fost cercetate in jur de 300 de pesteri, naturale sau sapate de mana omului; multe dintre acestea erau goale. In circa 30 de pesteri s-au gasit resturi de cultura materiala de interes minor pentru stiinta dar in alte 11 pesteri din regiunea Qumran si de la Wabi Murabb’at ca si in ruinele manastirii Sfantul Sava s-au gasit depozite de manuscrise de valoare, achizitionate fie de la beduini, fie de la negustori care le cumparasera de la pastorii taamiri.
In total au fost descoperite asemenea mansucrise (precum si monezi si alte obiecte) in jur de 40 000 fragmente reprezentand vestigiile a aproximativ 600 de carti, scrise in piele (pergamnet), papirus si tablete de cupru in opt limbi si dialecte, texte cuprinzand o perioada de un mileniu( secolul al III-lea i.e.n. – secolul al VII-lea e.n.).
Compararea acestor manuscrise cu altele gasite cam in aceasi regiune, cu caractere asemanatoare, la fel de vechi, precum si cu alte documente decoperite de-a lungul secolelor poate conduce la concluzia ca manusscrisele ascunse in imprejurimile Masii Moarte de comunitatea din Qurman au fost scoase la diferitt date, insiruite de-a lungul secolelor. Se poate insa ca nu fiecare descoperire sa fi fost consemnata in scris si nu toate au ajuns pana in zilele noastre. Printre manuscrisele asemanatoare putem da exemplu manuscrisele descoperiet in 217 in apropiere de Ierihon, de catre Origene, teolog vestit al crestinismului primitv, manuscrise continand o versiune greaca a Cartii Pasalmilor alaturi de alte carti in greaca si ebraica, intr-un vas de argila si scrisoarea mitropolitului nestorian la Seleuciei, Timotheos, miytropolitului Sergios al Elamului in care arata o intamplare asemanatoare cu cea din Qurman: decoperirea intr-o pestera, langa Ierihon, de catre niste vanatori, a unor carti, printre care peste 200 de psalmi ai lui David, unele versete ale Bibliei si citate din Noul Testament.

Deci se pot trage doua concluzii din descoperirile facute. Una ar fi existenta unei „secte a pesterilor“ in regiune Marii Moarte, dovezi in acest sens intinzandu-se pe doua milenii, ea fiind atestata in timpul domniei imparatului Augustus (anul 31 i.e.n – 14 e.n) apoi descoperirea lui Origene din anul 217 a manuscriselor din pesterile de langa Ierihon, iar in anul 800 mitropolitul Timothes relateaza despre descoperirea unor manuscrise intr-o incapere sapata in stanca si in fine descoperirea tot in vase de lut a manuscriselor din pesterile din regiunea Qurman, nu departe de Ierihon, a celebrelor Manuscrise de la Marea Moarta.
Alta concluzie este legatura care ar exista intre comunitatea din Qurman si secta karaimilor. Aceasta ipoteza pare a fi confirmata de un manuscris din Qurmna care este o versiune mai veche a unui manuscris al karaimilor gasit intr-o sinagoga din Cairo. Exista asemanari evidente intre ideologiile comunitatii din Qurman si secta iudaica a karaimilor-care isi spuneau Fii Bibliei, care a aparut in secolul al VIII-lea in Asia Mica, raspandindu-se apoi in Egipt, Spania, Crimeea, Caucaz, Lituania. Numele de Qurman nu figureaza in Biblie si nici in vechea toponimie a Palestinei. Unii cercetatori sunt de parere ca acesta este traducerea araba a denumirii ebraice Gomora.
Cand au fost folosite prima oara pesterile din regiune nu se stie. Este sigur ca ele au fost abandonate in anul 70 in timpul rascoalei impotriva stapanirii romane. In Iordania pe o terasa de marmura de langa Marea Moarta s-au descoperit ruinele unei cladiri mari, cu multe incaperi, cu constructii anexe, cisterne, apeducte, precum si incaperi de copiat manuscrise. Numele arab al locului este Khirbet Qurman adica ruinele Qurman. S-au descoperit aici 1100 de amfore, in apropiere un cimitir cu 1000 de morminte, monede din perioada primilor procuratori ai lui Augustus si pana la izbucnirea rascoalei din anul 67. Se pune intrebarea cine erau locuitorii asezarii din regiunea Qurman. Probabil ca acestia nu locuiau tot timpul in pesteri ci numai in vremuri vitrege si tot acolo isi ascundeau si manuscrisele in vase de lut. La mica distanta de vechile cladiri s-a descoperit o pestera artificiala in care se aflau mii de fragmnete de manuscrise in ebraica si arameica, provenind de la 400 de carti, biblioteca a comunitatii din Qurman.
Autenticitatea acestor texte nu pooate fi pusa la indoiala deoarece falsificarea lor ar fi imposibila iar testele cu carbon 14 au dovedit vechimea lor.
Cel mai important manuscris il constituie Statutul comunitatii (initial primise alt nume: Manual de disciplina). Fragmente ale aceluiasi text, mai mult sau mai putin ingrijite, au fost descopreite in mai multe pesteri ceea ce dovedeste ca reglementa viata cominitatii si ca era socotit deosebit de important daca la ivirea unei primejdii fiecare cauta sa-si puna la adapost propiul exemplar. Stautul vorbeste desprre un intemeietor, obiect al veneratie membrilor comunitatii, caruia i se spune „invatator al dreptatii“ sau „unicul Legiuitor“. Membrii comunitatii practicau unele ritualuri care se reintalnesc mai tarziu la crestini, precum botezul si masa sfanta. Cecetatorii au observat imediat asemanarea cu unele paragrafe din manuscrisul descoperit la Cairo denumit Documentul de la Damasc, document in care se vorbeste de asemenea despre „Invatatorul dreptatii“.
Polemicile, discutiile, interpretarile, studiul manuscriselor de la Marea Moarta au continuat ani si ani de-a randul. Problema cea mai aprig discutata a fost legatura dintre comunitatea din Qurman (pe care unii o considera ca ar fi esenieni, altii doar o ramura a esenienilor ) si crestinismul primitiv. Aceasta deoarece exista o serie de analogii, asemanari dintre parcaticile acestei comunitati si crestinismul primitiv. Asemanarile dintre „Invatatorul dreptatii “ care a murit pentru ideile sale cu cel putin 100 de ani inaintea lui Christos a suscitat dicutii care poate mai continua. Oricum manuscrisele de la Marea Moarta au declansat adevarate revolutii in studierea Bibliei si a Noului Testament.
Astfel descoperirea intamplatoare a pastorului nomad a dus la discutii patimase legate de controversatele probleme din istoria religiilor: problema originii si a izvoarelor crestinismului. In cadrul acestor discutii la care participa filologi, paleografi, arheologi, teologi istorici, publicisti de cele mai diferite nuante, si pe masura descifrarii si studierii textelor, a acumularii de material faptic s-au conturat trei directii: cei care pledeaza in favoarea legaturii indusolubile intre manuscrisele de la Qurman si literatura Noului Testament, clericii si teologii ortodocsi care vad in interpretarea continutului manuscriselor o subminare a tezei fundamentale a religiei crestine privind esenta divina a lui Christos si unicitatea „revelatie “sale si a treia categorie adeptii asa numitei orientari „liberale“ sau „istorice“ care se situeaza intre celelalte doua. „Crestinismul nu s-a nascut din vid“ este premisa de la care pornesc acestia din urma. Orientarea acestora este limpede: ideologia crestina nu este originala, cum nu sunt originale nici organizarea sociala si ritualurile comunitatii crestine primitive.
Informatiile furnizate de Manuscrisele de la Marea Moarta ilustreaza nu numai mediul istoric concret si atmosfera spirituala in care a luat nastere primele comunitati crestine, dar aduc si unele date noi cum ar fi cea a „Invatatorului dreptatii“ care nu este mentionat in vreun alt izvor cunoscut. De asemenea aceste manuscrise pun la dispozitia cercetatorilor izvoare autentice pentru studierea miscarilor social politice si ideologice din Siria si Palestina prcum si despre Iudeea.
Dintre cele 40 000 de fragmente de manuscrise descoperite in regiuena Marii Moarte s-a publicat destul de putin. Mare parte a manuscriselor se afla poate inca in curs de descifrare si editare si nu este exclus sa apara noi date despre primele comunitati crestine. Manuscrisele de la Marea Moarta isi merita pe deplin aprecierea de cea mai importanta descoperire arheologica din perioada postbelica.