Vasile Alecsandri (1821-1890) a fost un mare poet, dramaturg, folclorist, om politic, ministru, diplomat, membru fondator al Academiei Române, creator al teatrului românesc și al literaturii dramatice în România, personalitate marcantă a Moldovei și apoi a României. Dar, „doamna Vasile Alecsandri” a fost mult mai puţin popularizată. De fapt, viaţa amoroasă a marelui poet moldovean este mai puţin cunoscută.
În 1840, când, aşadar, el avea 19 de ani, el o cunoaște pe Elena Negri, sora prietenului Costache Negri, de care se îndrăgostește. Deşi femeia era mai în vârstă cu 5 ani decât Vasile, ea era absolut fermecătoare şi talentatul poet a căzut pur şi simplu în mrejele iubirii. Însă, era un mic „incovenient”: Elena Negri era căsătorită cu Alexandru (Alecu) Vârnav-Liteanu. Însă, în anul 1844, cei doi s-au reîntâlnit în Mânjina, la moşia lui Costache Negri. Elena Costache divorţase cu 2 ani în urmă de soţul ei, iar cei doi păreau a fi mult mai maturi. Pe parcursul anului 1844, dar şi în 1845, cei doi trăiesc minunate clipe de dragoste. Au fost aproape doi ani de iubire pătimaşă şi de fericire… până în 1846, când Elena s-a îmbolnăvit de tuberculoză, necruţătoarea boală care făcea ravagii în acea perioadă. Medicii îi recomandă Elenei să petreacă câteva luni în sudul Italiei; ea pleacă vara anului 1846, iar Alecsandri îi promite că o va urma ceva mai târziu. Perechea s-a stabilit în sudul Italiei, în Sicilia, la Palermo, bazându-se pe ideea că clima caldă de aici i-ar face mai bine femeii delicate. Însă, fără rezultate. Boala avansa şi femeia se simţea din ce în ce mai rău. Perechea Vasile – Elena hotăresc în primăvara anului 1847 să se întoarcă acasă, însă Elena nu a mai putut ajunge întreagă în locurile natale, ea dându-şi ultima suflare în braţele poetului, pe vapor, la data de 4 mai 1847, la ora 3 dimineaţa. Citiţi mai multe în cadrul acestui articol: Una dintre cele mai frumoase poveşti de iubire din istoria României: poetul Vasile Alecsandri şi Elena Negri. De ce-i atât de puţin cunoscută?
În 1855, poetul se îndrăgosteşte de Paulina, o servitoare de modestă obârşie, ce era o copilă de doar 14 ani. Cine era această femeie? După memorialistul Radu Rosetti, Alecsandri îi surprinsese farmecele, văzând-o, într-una din călătoriile lui prin Moldova, spălând duşumelele, cu poalele suflecate, la hanul lui Novakovski, fostul bucătar al lui P. Mavrogheni, la Tg. Frumos (judeţul Iaşi). Este versiunea, de la o rudă de aproape şi intimă a poetului, Maria Grigoraş, căreia poetul i-ar fi spus chiar în cursul călătoriei lor comune, că are intenţia să o fure. N-a fost, cum credea ea, o glumă. Peste puţină vreme a văzut la Mirceşti, acolo unde s-a instalat definitiv poetul, o tânără servitoare, destul de plăcută, bine îmbrăcată, despre care află, din gura vărului ei, că era cea despre care-i vorbise, o chema Paulina şi era poloneză.

Paulina a născut după câtva timp o fetiţă, Maria Alecsandri, pe care poetul a recunoscut-o abia peste 16 ani, prin căsătoria cu mama ei, având în vedere că fetei, crescută la Paris aproape 10 ani, trebuia să i se creeze o stare civilă onorabilă, în vederea apropiatului măritiş. Paulina stătuse cuminte, ea neavând din ajunul naşterii pretenţia de a fi soţie legitimă şi dreptul de a revendica această calitate.
În 1857, după ce i se născuse fiica (Maria) printr-o legătură „ilegitimă”, poetul îi trimisese mai multe scrisori de la Paris (unde se afla) în ţară (Moldova), actorului ieşean Nicolae Luchian, căreia îi spusese să-i transmite Paulinei că tatăl copilului lor era logodit cu alta. Dar totuşi, în epistolă, Vasile Alecsandri îl rugă pe actor să aibă grijă de Paulina: „Ai avut bunătatea să-i vii în ajutor dându-i banii necesari restabilirii sănătăţii sale? Te duci să o vezi câteodată şi să-i vorbeşti despre ceea ce ne-am înţeles?. Lămureşte-mă repede asupra acestor puncte, căci aş fi nefericit ca din neglijenţă, biata copilă să se găsească în lipsă în momentul în care va avea nevoie de atâtea îngrijiri”. „Biata copilă” – Paulina – era mamă la 17 ani…
Din corespondenţa purtată, se deduce că în acea perioadă (1857-1858), Alecsandri proiecta realmente o căsătorie cu o femeie din lumea lui sau chiar din aristocraţia moldovenească. N-ar fi exclus să fi năzuit la mâna Mariei Cantacuzino, inspiratoarea „Mărgăritărelelor” şi a poemului „Mărioara-Florioara”, despărţită fără divorţ de soţul ei şi, de curând, liberă după moartea prietenului ei, celebrul pictor francez Theodore Chasseriau.
Din grijă pentru Maria, care ajunsese „mare domnişoară” şi care era la vârsta căsătoriei, Vasile Alecsandri s-a hotărât să regleze situația, căsătorindu-se cu Paulina şi dându-i fiicei sale numele lui. Acest eveniment a avut loc la data de 3 octombrie 1876. După un an, în 1877, Maria Alecsandri s-a căsătorit cu Dimitrie Catargi, fiul lui Alexandru Catargi, preşedinte la Înalta Curte de Casaţie, şi al Mariei Donici, cu care a avut două fete: Margareta Catargi şi Elena Catargi. În 1883, cei doi divorţează, iar Maria Alecsandri se mărită, a doua oară, cu Gheorghe Bogdan, cu care-l avu ca fiică pe Henri Bogdan.