Mașina futuristă Dymaxion din anii ’30: putea ea să călătorească pe uscat, în apă şi în aer?

Richard Buckminster Fuller (1895 – 1983) – „Bucky” – a fost un vizionar, designer, arhitect, poet, autor și inventator american, fiind cel mai bine cunoscut pentru inventarea domului geodezic. În 1933, el a creat mașina Dymaxion, un prototip de vehicul în formă de zeppelin, conceput să ruleze 50 de km cu circa 4 kg de combustibil (alcool).
Filosofia vizionară de design a lui Fuller din spatele Dymaxion, cea a durabilității, tehnologiei și designului centrat pe om, este complet valabilă pentru arhitectura de astăzi. Dymaxion a adunat în jurul lui atât pasionaţi de mașini, dar şi ecologişti, precum şi pasionați de arhitectură.
Mașina Dymaxion nu seamănă prea mult cu o mașină, mai ales alături de maşinile contemporane timpului său – acele automobile uriașe din anii ’20 și ’30. Şi asta pentru că Fuller și-a imaginat acest prototip (el a rezistat să-l numească „mașină”) ca fiind capabil la final să călătorească nu doar pe uscat, ci şi în aer și sub apă. Și mai bizar, Dymaxion are trei roți, un motor din spate și este suficient de mare pentru a încăpea în el o mulţime de oameni.
Ideea a fost suficient de palpitantă pentru a stârni interesul crema societății americane din anii 1930 (personalităţi ca Amelia Earhart, Henry Ford sau Isamu Noguchi). Doar 3 prototipuri de mașini Dymaxion au fost produse, şi asta din cauza unui accident scandalos, la porțile Târgului Mondial din Chicago din 1933. Dornic de o privire mai atentă la ceea ce ziarele au numit o „mașină ciudată”, un comisar din Chicago s-a apropiat prea mult și și-a izbit mașina de prototipul Dymaxion. Prototipul greu de manevrat s-a răsturnat, ucigând șoferul și rănind pasagerii săi, un cunoscut spion scoțian și un ministru al guvernului francez.
Dându-și seama că Dymaxion ar necesita îmbunătățiri semnificative înainte de a putea fi produs în masă, Fuller a lăsat mașina deoparte, pentru a se concentra pe alte proiecte (inclusiv o casă Dymaxion, o baie și multe altele). Prototipul Dymaxion 3 a fost tăiat pentru fier vechi în anii 1950, iar prototipul 2, după ce a fost reparat după accidentul menționat mai sus, a luat ulterior foc. Prototipul 2 ar fi fost pierdut, probabil pentru totdeauna, dacă n-ar fi fost redescoperit în 1968 într-o fermă de către un grup de studenți la inginerie din statul Arizona. Fermierul, care cumpărase mașina cu câțiva ani mai devreme pentru 1 dolar, şi o folosea ca şi loc de creştere a găinilor, a fost fericit să se despartă de ea pentru 3.000 de dolari, obținând astfel un profit semnificativ.
În cele din urmă, ultimul Dymaxion original supraviețuitor a fost achiziționat de magnatul cazinourilor, Bill Harrah, a cărui colecție vastă de mașini exotice a devenit în cele din urmă Muzeul Național al Automobilelor din Reno.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


Partners: FYTube , Filme Seriale Online , masini in rate