Imbolnavindu-se in timpul unei calatorii, maica Tereza s-a oprit la manastirea carmelita Alba de Tormes. Acolo, sfarsindu-se, a spus: „Sot si domn al meu! Mult doritul ceas a sosit. E timpul sa ne vedem, iubitul meu, Domnul meu. E timpul sa pornesc la drum. Sa mergem, e vremea…”
Murind cu o aura de sfintenie, aceasta calugarita a devenit in scurt timp o mana de relicve si o atractie pentru curiosi, trupul ei fiind exhumat dezbracat si speculat cat se poate. Noua luni dupa ce fusese inmormantata, i s-a luat mana stanga. Trei ani mai tarziu, cand a fost stramutata pe ascuns la manastirea carmelita de la Avila, i s-a luat intreg bratul stang. „Parintele Nacianceno – istoriseste un martor al amputarii – cu usurinta cu care tai un pepene galben ori o branza moale, a taiat bratul de la incheietura, nimerind-o de parca ar fi gasit-o dinainte.” Dar la interventia ducelui de Alba, cadavrul – care nu se descompusese deloc – a fost readus la Alba de Tormes, unde Ribera a avut prilejul sa-l vada in anul 1588 : „E tot dreapta, desi un pic adusa de spate, cum merg batranii, si se vede ca a avut o statura frumoasa. Cand o ridica, ajunge sa-i sprijini spatele cu o mana si sta in picioare; o imbraca si o dezbraca de parca ar fi vie… Are culoarea curmalelor. Ochii ii sunt uscati, dar intregi. Alunitele pe care le are pe fata mai au inca fire de par… Imi pare rau cand gandesc ca o vor face bucati-bucati la cererea unor personaje sus-puse ori din dispozitia manastirilor.”
Intr-adevar, piciorul drept si o bucata din maxilarul superior sunt acum la Roma, mana stanga la Lisabona, mana dreapta, ochiul stang, degetele si fragmente din trup raspandite prin Spania si prin toata lumea crestina.