Miracol într-o biserică din Mexic? Statuia Fecioarei Maria pare că plânge cu lacrimi de sânge…

Într-o biserică din Mexic, se pare că statuia Fecioarei Maria „plânge cu lacrimi de sânge”. Fenomenul a fost prezentat ca un miracol, determinând apariţia unei anchete de către oficialii bisericii. Potrivit rapoartelor, statuia, care se află la o biserică deținută de o familie din Morelia, statul Michoacan (Mexic), a început să plângă cu ceea ce păreau a fi lacrimi de sânge pe data de 2 iunie 2024.
Statuia o înfățișează pe Fecioara din Guadalupe – una dintre cele cinci apariții ale Mariei datând din anii 1500. Deloc surprinzător, presupusa minune a atras rapid o mare atenție, mulțimi de oameni adunându-se la biserică pentru a avea ocazia să vadă singuri statuia.
„Am simțit o senzație pe care nu am mai avut-o până acum, ca o bucurie dar și cu tristețe, pentru că Fecioara vrea să ne spună ceva; este o minune și să sperăm că va fi ceva bine pentru toată lumea” – a spus unul dintre localnici.
„Este necesar să evidențiem necesitatea prudenței atunci când abordăm o problemă la fel de delicată precum cea a unui presupus miracol”, a spus Arhiepiscopia într-un comunicat. „Noi luăm măsurile necesare pentru a investiga situația într-o manieră profundă și exhaustivă. Prin urmare, este prea devreme pentru a emite o poziție definitivă în această privință. De îndată ce va exista vreun raport sau concluzie relevantă, acesta va fi adus la cunoștința publicului”.
Sursa: irishmirror.ie

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


Partners: FYTube , Filme Seriale Online , masini in rate