Faptul ca creierul are capacitatea de a pastra toate datele de care are nevoie este o presupunere veche, iar astazi, datorita intelegerii tehnologiilor digitale, a devenit un fapt. John von Neumann, inventatorul calculatorului modern, a avut doua contributii majore la fizica cuantica: una pozitiva, alta mai putin. El a fost cel care a propus „lantul von Neumann” – ideea ca incertitudinea provocata de natura duala a particulelor cuantice se transmite de la particula la observator. Acest argument a dus la aparitia teoriei universurilor multiple. Cealalta contributie este faimoasa sa „dovada” care s-a dovedit complet falsa – ca nimic nu exista dincolo de incertitudinea cuantica.
Dar creierul uman l-a fascinat si pe el. Pe post de exercitiu, von Neumann a calculat odata ca, in cursul unei vieti normale, creierul uman stocheaza o cantitate de ordinul a 2,8 x 1020 (280 000 000 000 000 000 000) de biti de informatie. Von Neumann a ajuns la aceasta cifra uriasa pentru ca era sigur ca creierul isi aminteste tot ce traieste.
Creierul uman este cea mai complexa forma de organizare a materiei din univers. Daca il privim la microscop in sectiune, vom vedea ca este compus din neuroni. La nastere, creierul include aproximativ 100 de miliarde de asemenea celule. Fiecare neuron are un corp celular si zeci de mii de brate microscopice numite dendrite, care primesc informatii de la alti neuroni. Fiecare neuron are de asemenea ceea ce se numeste un axon, o proiectie care se poate intinde pe distante foarte mari in creier. Neuronii intra in legatura unii cu altii prin sinapse. Fiecare neuron are intre 1000 si 10 000 de asemenea puncte de legatura, care pot fi excitatorii sau inhibitorii. O bucatica din creierul uman de marimea unui bob de nisip contine 100 000 de neuroni, 2 000 000 de axoni si 1 000 000 000 de sinapse, toate comunicand intre ele. De aici s-a calculat ca numarul starilor posibile ale creierului – numarul de permutari si combinari ale activitatii cerebrale teoretic posibile – depaseste numarul particulelor elementare din univers.
Pentru ca o fiinta umana sa poata pastra amintirea fiecarui eveniment, gand, sentiment si senzatie care apare in decursul insignifiantului interval de 2 miliarde de secunde cat dureaza viata unui om, e nevoie doar de o mica parte din potentialul de stocare al acestui organ uimitor. Intrebarea este nu daca fiintele umane au abilitatea de a inregistra totul, ci de ce, chiar si dupa aceasta, ramanem cu o capacitate de stocare atat de mare. Pur si simplu nu pare sa aiba sens.