În 1833, în oraşul minier Guanajuato (Mexic), moartea s-a instalat sub forma unei epidemii de holeră, ucigând mii de oameni, fără discriminare. Cimitirele au început să se umple de cadavre într-un ritm uimitor, fiind create mai multe cimitire pentru a face față acestor morţi. Mulţi oameni bolnavi de holeră, deşi încă nu erau morţi, au fost îngropaţi imediat, în mod accidental, din cauza fricii celor vii de a nu fi şi ei infectaţi.
Cimitirele se vor umple cu morți, până la finalizarea epidemiei – în 1851. Prin anii 1870, guvernul a început să perceapă o taxă care trebuie plătită pentru un „mormânt etern”, o sumă de bani pe care mulți dintre oamenii săraci din regiune nu au putut să o plătească. Dacă taxa nu era plătită de către rudele celor decedaţi, cadavrele erau pur şi simplu scoase din mormânt și depozitate într-un depozit, dar și într-un anumit cimitir – cimitirul Santa Paula.
Pe măsură ce cadavrele au apărut, unele s-au dovedit a fi într-o stare conservată foarte bună. Se pare că climatul arid al zonei, combinat cu compoziția solului din cimitir, a făcut ca multe dintre corpuri să se mumifice în mod natural, iar gradul de conservare a fost remarcabil, uneori păstrându-se îmbrăcămintea intactă. Cadavrele aveau părul, barba și fețele clare, ca şi cum ar fi vii, pe chipuri citindu-se adesea durerea, teroarea sau ambele.
În curând, vestea s-a dus în întreaga ţară, aşa că mulţi curioşi veneau pentru a vedea această privelişte macabră a mumiilor naturale. Văzând popularitatea crescută, mai mulţi lucrători din cimitir au început să perceapă o taxă pentru a vedea mumiile – o lipsă de respect față de cei care muriseră, vizitatorii luând uneori cu ei bucăți de mumii ca şi suveniruri. Aceste mumii erau de toate vârstele, inclusiv bebeluși și copii.
O bună perioadă de timp, mumiile erau doar sprijinite de pereți sau ținute cu frânghii. Cu feţele lor pline de agonie, era imposibil să nu te îngrozească. Faimosul autor SF Ray Bradbury a venit să vadă mumiile din Guanajuato, despre care a vorbit ca fiind unul dintre cele mai îngrozitoare locuri pe care le-a văzut vreodată: „Experiența m-a afectat și m-a înspăimântat atât de tare, încât abia așteptam să plec din Mexic. Am avut coșmaruri despre moarte”.
Ulterior, guvernul mexican a hotărât să transforme locul într-un muzeu, în care mumiile erau protejate în vitrine de sticlă, cu un control de temperatură, în 1969 devenind oficial „El Museo de las Momias”, adică „Muzeul mumiilor”.
Astăzi, muzeul cuprinde aproximativ 111 mumii, unele dintre ele fiind expuse, iar altele sunt ținute în depozit. Există chiar portrete create de un artist criminalist, care descriu cum arătau probabil indivizii când erau în viață.
Una dintre cele mai populare mumii din colecție este cea a unei tinere, pe nume Ignacia Aguilar, despre care se crede că a fost îngropată în viață din greșeală. A fost găsită cu fața în jos în mormântul ei, mușcându-și brațul, având fața plină de teroare. O altă mumie este cea a unui făt de 24 de săptămâni, care a fost găsit în pântecele mamei sale, despre care se crede că este cea mai tânără mumie din lume.
Iar povestea nu se termină aici. Au existat tot felul de poveşti despre activități paranormale înregistrate în acest muzeu: sunete de pași, plânsete, gemete sau țipete, șoapte misterioase și figuri fantomatice, când nimeni nu se afla acolo. Există, de asemenea, povești despre mumiile găsite în poziții sau ipostaze ușor diferite faţă de cele iniţiale. Aşadar, acest loc a atras în mod regulat echipe de anchetatori din domeniul paranormalului.
Muzeul poate fi vizitat online pe acest site: momiasdeguanajuato.gob.mx