În diferite culturi și texte religioase, există o referire la orașele subterane (numite și lumea subterană), unde ar locui civilizaţii misterioase sau spirite ale morților. Mulți oameni cred că există diferite intrări în subteran, pornind de la locuri celebre, cum ar fi Piramida din Giza, Cascada Iguacu, deșertul Gobi, Munţii Anzi, Munţii Himalaya etc. În acest articol, vom vorbi despre presupusul oraș subteran pierdut Akakor.
În anii 1970, celebrul scriitor şi cercetător Erich von Daniken a menționat în cartea sa „Aurul zeilor” sistemul gigantic de tuneluri subterane din America de Sud. Povestea a devenit mai târziu subiectul unei cărți a jurnalistului german Karl Brugger, intitulată „Cronica lui Akakor”, publicată în 1976 (cartea mai poate fi găsită pe amazon.com). În 1972, Brugger a fost fascinat de povestea regatului subteran din jungla Amazonului, poveste care i-a fost relatată de un localnic pe nume Tatunca Nara.
Brugger a venit în orașul brazilian Manaus pentru a investiga poveștile ciudate spuse de Tatunca Nara, care s-a prezentat drept șef al tribului amazonian cunoscut sub numele de Ugha Mongulala. Avea o înfățișare neobișnuită, arăta ca un indian și vorbea limba portugheză cu un accent german. Tatunca i-a spus lui Brugger că venise dintr-un oraș populat cu mulți nemți. El a spus că mama lui era germană, iar tatăl său provenea dintr-un trib.
Potrivit lui Tatunca, toată zona Amazonului era ocupat de oameni în „Anul Zero al Cronicii”, 10.481 î.Hr. în timpul Atlantidei. Atunci, zeii-extratereştri au venit dintr-un sistem solar cunoscut sub numele de „Schwerta” și au construit un sistem de tuneluri subterane în America de Sud. Această civilizație ar fi lăsat 13 orașe subterane în America de Sud, deasupra junglei amazoniene. În plus, zeii care au construit acele așezări subterane au dăruit poporului Ugha Mogulala diverse puteri mistice.
Tatunca a spus: „Și zeii au stăpânit Akakor. Ei aveau corăbii mai rapide decât zborul păsărilor, corăbii care mergeau fără pânze sau vâsle, atât noaptea, cât și ziua. Aveau pietre magice cu care puteau să privească la distanţă orice – orașe, râuri, dealuri, lacuri. Orice se întâmpla pe Pământ sau pe cer se reflecta în pietre. Dar locuințele subterane erau cele mai minunate dintre toate. Și zeii le-au dat slujitorilor lor aleși ca ultim dar aceste oraşe”.

Orașul Akakor era înconjurat de ziduri înalte, cu 13 intrări și de numeroase turnuri de veghe. Potrivit lui Tatunca, Akakor a fost ultimul oraș dintr-o serie de 27 de oraşe, dar toate au fost distruse cu 13 ani înainte ca zeii să părăsească locul. El a mai susținut că încă există mormintele a patru zei, mumificaţi în coloane de piatră în adânciturile interioare ale orașului.
Povestea lui Akakor a atras exploratori care au efectuat expediții avându-l pe Tatunca ca şi ghid. Dar lucrurile au devenit sinistre când exploratorii au început să dispară fără nicio urmă. Din 1980 până în 1987, trei exploratori pe nume John Reed, exploratorul elvețian Herbert Wanner și instructorul suedez de yoga Christine Hauser au murit în circumstanțe misterioase. Poliția l-a suspectat pe Tatunca în spatele morților, dar acesta a fost eliberat, fără a putea fi acuzat.
În 1984, Brugger a fost împușcat pe plaja din Rio de Janeiro, ceea ce a adâncit misterul, dar cazul său nu a fost niciodată rezolvat. În 1990, aventurierul german Rüdiger Nehberg și regizorul de film Wolfgang Brog l-au cunoscut pe Tatunca pentru a realiza un film documentar despre el. Interesant este că s-a aflat atunci că Tatunca Nara era de fapt un german pe nume Gunther Hauck, care a fugit în Brazilia pentru a evita plata pensiei alimentare după divorț. Fosta lui soție a confirmat că este el. În mod uimitor, chiar și atunci când a fost confruntat cu acest lucru, Tatunca a negat acuzațiile împotriva lui și a insistat că povestea lui este complet adevărată. El a fost chiar cercetat de poliție, dar nu a fost acuzat.
Indiferent dacă afirmațiile lui Tatunca au fost reale sau nu, povestea lui Akakor a inspirat cea de-a patra parte a filmului „Indiana Jones – The Kingdom of the Crystal Skull”.