Conform surselor budismului tibetan, Shambala este o tara misterioasa din muntii Himalaya, locul intelepciunii supreme. Nu exista un raspuns univoc la intrebarea daca aceasta tara exista in realitate sau este doar o imagine mitica. Textele sacre afirma ca regele Shambalei, Suchandra, a auzit o predica a intemeietorului budismului, Buddha Sakya Muni (mijlocul mileniului I i.Hr.). Majoritatea datelor despre Shambala care sunt accesibile astazi provin din textul Kalachakra-tantra. Conform cronicilor budiste, Kalachakra-tantra a fost adusa in Tibet la inceputul mileniului al doilea de catre marele reformator Atisha, care a primit-o din Shambala.
Tibetanii considera ca Shambala este o regiune din Himalaya in care pot patrunde doar initiatii. Shambala este vazut ca locul transfigurarii inaintasilor invataturii budiste. Ca obiect al credintei budiste, Shambala este o tara unde relieful reflecta ideile metafizice, avand forma unui lotus cu opt petale, adica opt vai despartite de siruri de culmi muntoase care pleaca radial din centru. Shambala este inconjurata de doua randuri de culmi inzapezite, ascutite ca niste dinti, fiind despartita de restul lumii prin fluviul Siti („brazda”). Acest relief neobisnuit al tinutului mitic este o reflectare a unuia dintre principalele simboluri ale budismului, Roata Legii (Dharma), care are aceeasi forma de roata cu opt spite si inseamna ca in acest tinut invatatura a atins constiinta fiecaruia, ca intreaga tara urmeaza Calea lui Opt, despre care vorbeste Buddha in prima sa predica.
In reprezentarile tibetane apare imaginea lui Rudrachakrin (Rigden Japo), cel mai cunoscut dintre regii Shambalei. Primul imparat al acestei tari, Suchandra, a intreprins o calatorie magica in India, prin aer, si a primit Kalachakra-tantra direct de la Iluminat. Conform unor surse tibetane, in prezent Shambala este condusa de cel de-al douazeci si noualea rege.
In tablouri, alaturi de reprezentarea Shambalei, apare intotdeauna si ultima batalie, unde Rudrachakrin ii invinge pe toti adversarii invataturii. Uneori, alaturi de imparat calareste si generalul acestuia, Ha- numanda, cu un steag in mana. Imaginea acestei batalii nu este inteleasa de catre calugarii iluminati literalmente, deoarece orice ucidere este condamnata de budism, care o numeste primul „dintre cele zece pacate negre”. Ultima batalie trebuie inteleasa ca o reprezentare simbolica a victoriei intelepciunii asupra ignorantei, a spiritualitatii asupra materiei grosolane, a curajului si autosacrificiului asupra egoismului. Ca urmare a unei astfel de victorii, cei invinsi, oamenii ignoranti si pacatosi, vor inceta intr-adevar sa existe, insa nicidecum fiindca vor fi ucisi, ci fiindca isi vor depasi ratacirile si pacatele.
La inceputul secolului al XX-lea, cind intreaga Asie Centrala a fost cuprinsa de tendinte mesianice, imaginea Shambalei a devenit deosebit de populara si, ceea ce este mai important, a devenit chiar actuala. Din India pana in Mongolia circulau relatari despre faptul ca in Shambala „terestra” se poate patrunde prin niste treceri subterane din munti, ca exista o descriere a traseului, cunoscuta doar initiatilor, iar cel care nu a atins perfectiunea spirituala va trece pe langa semnele indicatoare fara sa le observe. Erau raspandite si credintele legate de faptul ca in orasele din Asia apar uneori oameni cu o infatisare ciudata, care vorbesc limbi demult moarte si care incearca sa plateasca folosind monede iesite de mult timp din uz, acesti oameni venind pe carari ascunse din Shambala.