Imagine generata de Microsoft AI
În articolul acesta – Două întâmplări supranaturale din primul război mondial – dovada că moartea vine din altă dimensiune şi ne anunţă prin semne în lumea noastră? – vorbeam despre două întâmplări supranaturale trăite de o fetiţă de 8 ani, nimeni alta decât Florica Obogeanu, fiica eroului general Mihail Obogeanu. În articolul de faţă, prezentăm o altă întâmplare paranormală trăită de Florica, legată de moartea tatălui său, generalul Oblogeanu.
* Era în noaptea de 1 ianuarie 1931. Sărmanul meu tată era acum bolnav în pat. Tristă noapte de revelion! Sora mea fiind acum căsătorită era la casa ei, iar mama extenuată de oboseală, trecuse să se odihnească în altă încăpere. Eu vegheam singură pe scumpul meu bolnav. Când pendula bătu miezul nopţii şi lumina electrică se stinse, am aprins o lampă ca tata să nu rămână pe întuneric.
* Afară, cetățeni veseli trăgeau focuri de revolver. Cineva trecu pe sub fereastră cântând din armonică. Mă apropiasem de geam căutând să deslușesc prin întuneric ce se petrecea afară, când auzi pe tata că mă cheamă: „Ia vezi, Florico, ce se mişcă pe perete? Parcă ar fi o mână. Măreşte lampa!”
* M-am întors spre perete, şi am rămas înmărmurită, văzând într-adevăr umbra unei mâini cu degete scheletice şi crispate, care se mişca urcându-se spre tavan, apoi se cobora spre pat ca şi cum ar fi vrut să-l înhaţe pe tata de piept. Am pus mâna pe perete în locul unde era umbra, dar aceasta se ridicase acum pe tavan şi-şi mişca degetele scheletice luând forma unei caracatiţe monstruoase. Am încercat să îndrept atenţia tatei spre altceva vorbindu-i despre flaşneta din stradă şi propunând-i să bea un pahar cu limonadă.
* Glasul mi s-a înecat însă, când am văzut că umbra mâinii se coborâse pe cealaltă parte a odăiei și se întinsese peste lampă. Lampa s-a stins. Am luat cutia cu chibrituri, încercând s-o reaprind. Dar chibriturile se stingeau ca suflate de o fiinţă nevăzută. Din fericire, becul electric începu să se lumineze, întâi palid, apoi din ce în ce mai luminos.
* La 29 ianuarie 1931, iubitul meu tată a încetat din viaţă.