Taramurile mitice grecesti sunt pline de giganti si de monstri, fiinte cu forma animala si/sau umanii, care ii slujeau, dar ii si amenintau pe oameni si pe zei. Ei ar putea fi simboluri ale fortelor nestapanita ale naturii, ca in cazul Scyllei si Charybdei, monstri mancatori de corabii, asa cum apar descrise in Odiseea lui Homer. Dar existenta lor poate fi explicata si prin referirea la fosilele ce erau scoase la lumina de plugurile taranilor. Oricum, sunt reflectarea maretiei si a groazei pe care natura le-o inspira oamenilor.
Unele creaturi, cum ar fi ciclopii si hecatonchirii, au devenit aliati de seama ai zeilor olimpieni, in lupta pentru putere. Gigantii si titanii, copii ai Geei si ai lui Uranus, s-au luptat cu Zeus. Un aspect special al puterilor ingrozitoare ale acestor fiare mitice era ca adesea puteau fi infranti doar de semizei, ca Herakles sau Perseu, dar nu de zei.
Hecatonchirii (imaginea de la inceputul articolului), fiii lui Uranus si ai Geei, aveau 50 de capete pe umerii largi si o suta de brate (aceasta fiind si semnificatia numelui lor). Uranus i-a urat inca de la nastere si i-a inchis sub pamant, suparand-o pe Geea. Cruzimea lui Uranus fata de hecatonchiri i-a grabit castrarea de catre fiul sau, Cronos. Dar Cronos a facut aceeasi greseala ca si tatal sau, inchizandu-i. Zeus i-a eliberat, ca sa lupte cu titanii; dar apoi au fost izgoniti din cer si de pe pamant, impartasind soarta multor monstri. Sarcina lor era sa pazeasca portile lumii de dincolo.
Ciclopii („cei cu un singur ochi”) erau giganti cu un singur ochi in frunte. Prima generatie erau fiii lui Uranussi ai Geei, care au fost inchisi sub mama lor, impreuna cu hecatonchirii. Cronos i-a inchis din nou, impreuna cu parintii lor. Au jucat un rol esential in razboiul cu titanii, faurind fulgerele lui Zeus, tridentul lui Poseidon si coiful invizibil al lui Hades. Generatia mai tanara de ciclopi traia in Sicilia. Unul dintre ei, Polifem, l-a terorizat pe Ulise in calatoria de intoarcere din Troia.
Harpiile – Fiice inaripate ale unui zeu al marii si ale unei nimfe a norilor de furtuna, harpiile („apucatoarele”) erau celebre pentru iuteala lor. Cand disparea cineva, se spunea ca a fost luat de harpii. Initial au fost considerate femei frumoase cu par lung, dar poetii de mai tarziu le-au descris ca fiinte oribile, jumatate pasari, cu fete emaciate de foame, care se amuzau sa distruga si sa fure mancarea, spurcand si masa cu excrementele lor.
Harpiile sunt cunoscute pentru hartuirea regelui orb Phineus, care avea darul profetiei, dar nu fusese discret cu Zeus. Harpiile ii furau mancarea si au fost izgonite de boreazi impreuna cu argonautii.