Nicolas Flamel a fost un celebru alchimist din secolul al XIV-lea. Nu se cunoaste nici data, nici locul nasterii sale, caci nu se stie daca s-a nascut la Paris sau la Pontoise. A fost mai intai functionar, apoi librar, poet, pictor, matematician, arhitect si, in sfarsit, din sarac cum era a devenit extrem de bogat, prin fericirea de a fi gasit piatra filozofala.
Se spune ca intr-o noapte, in somn, i s-a aratat un inger care tinea in mina o carte acoperita de o gravura in arama foarte frumos lucrata, cu foi subtiri din scoarta de copac, gravate cu multa dibacie si scrise cu varful unui cui de fier. O inscriptie cu litere mari aurite continea o dedicatie facuta poporului iudeu de Abraham, patriarhul, astrologul si filozoful. «Flamel, a spus ingerul, priveste aceasta carte, din care tu nu intelegi nimic. Pentru multi altii ca tine ea va ramane o taina, dar tu vei vedea intr-o zi ceea ce altii nu pot vedea in ea». La aceste vorbe, Flamel intinse mainile ca sa ia pretiosul dar, insa ingerul cu cartea disparura in timp ce pe urmele lui pluteau rauri de aur…
Nicolas s-a trezit dar visul a intarziat sa se realizeze, incat fantezia i s-a domolit. Intr-o zi, intr-o carte pe care o cumparase de la un anticar, a recunoscut cartea din vis, aceeasi coperta, aceeasi dedicatie, acelasi autor. Cartea studia transformarea metalelor si avea 21 de pagini, misterioasa cifra alcatuita din trei ori sapte. Nicolas s-a apucat de studiat cartea dar nu intelegea imaginile. S-a rugat lui Dumnezeu sa-l ajute in descifrarea acestora, insa a fost ajutat de un rabin. A facut un pelerinaj la Saint Jacques de unde s-a intors cu totul lamurit.
Iata rugaciunea pe care o facuse pentru a se lumina: «Dumnezeule atotputernic si vesnic, parinte al luminii, cel de la care ne vin toate binefacerile si darurile, coboara asupra mea indurarea ta nesfarsita. Lasa-ma sa-ti cunosc vesnica ta intelepciune care iti imprejmuieste tronul si care a creat, care stapaneste si calauzeste totul. Trimite-mi din cer care este sanctuarul tau, si din tronul gloriei tale, indurarea ta pentru ca ea sa-mi dea puteri. Caci ea este stapana tuturor artelor ceresti si oculte si care are intelepciunea si priceperea tuturor lucrurilor.
Fa ca ea sa ma insoteasca in toate incercarile mele, ca prin spiritul ei sa capat adevarata stiinta, ca sa purced singur in arta nobila careia m-am consacrat, in cautarea miraculoasei pietre a inteleptilor, pe care tu ai ascuns-o oamenilor, dar pe care o dezvalui alesilor tai. Ca aceasta mareata fapta, pe care o am de implinit aici pe pamant, sa o pot incepe si sfarsi in chip fericit si ca, multumit, sa ma bucur in veci. Iti cer in numele lui Isus Hristos piatra cereasca, unghiulara, miraculoasa, sprijinita pe intreaga eternitate, care conduce si domneste cu tine etc.»
Rugaciunea aceasta a avut efectul scontat, pentru ca, insuflat de bunatatea Fecioarei, Flamel a transformat mai intai mercurul in argint si apoi arama in aur. Dar nu s-a vazut degraba in posesia pietrei filozofale, ca a si dorit ca piosenia si prosperitatea lui sa fie atestate. Si-a plasat peste tot propriile-i statui sculptate, avand intr-o mana un penar in chip de stema. A pus sa se graveze peste tot portretul sotiei sale, Pernela, care l-a ajutat in experientele lui de alchimie.

Flamel a fost ingropat in biserica Sfintului Jacques la Boucherie. Dupa moarte, mai multi au crezut ca picturile si sculpturile expuse erau fot atatea semne cabalistice care ascundeau simboluri de care s-ar fi putut profita. Casa sa de pe vechea strada Marivaux nr. 16 trecea drept un loc unde s-ar fi putut gasi comori ascunse. Un prieten al defunctului s-a angajat, cu aceasta speranta, s-o restaureze pe gratis. A daramat totul dar n-a gasit nimic.
Altii au pretins ca Flamel nu murise si ca mai avea de trait 1000 de ani. Ar putea chiar sa mai traiasca si acum, gratie elixirului universal pe care il descoperise.