Nu cumva zeul Thor a fost un Nefilim (adică un hibrid oameni – îngeri), aşa cum putem citi în Biblie?

Imagine: generata de AI (Microsoft Designer)
Conform mitologiei nordice/norvegiene, Thor, „zeul cu ciocanul”, era asociat cu fulgerul, tunetul, furtuna, copacii și pădurile sacre. Emblema lui Thor este ciocanul, el fiind în general descris ca fiind feroce, cu păr roșcat și barbă roșie. Este prevestit că Thor va muri ucis de șarpele monstruos. Tatăl lui Thor a fost Odin, iar străbunicul lui a fost, conform aceleiaşi mitologii, Buri – „tatăl” tuturor zeilor.
Dar, am putea face vreo legătură între aceşti zei şi Nefilimii din Biblie? Nefilimii erau nişte giganţi, hibrizi dintre „îngerii căzuţi” şi oameni. Conform textelor vechi, Nefilimii sunt întruchiparea răului; ei au comis crime groaznice, inclusiv consumul de carne umană. În cele din urmă, Dumnezeu a decis că Pământul trebuie să fie curățat de Nefilimi, aşa că a dat aşa-zisul „potop al Noe”.
Am putea face o legătură între mitologia nordică şi cea biblică, adică Thor nu a fost altceva decât un Nefilim? Pentru că mitologia îl descrie pe Thor ca un gigant, care mânuia o armă gigantă, un aşa-zis „ciocan”. E doar o simplă ipoteză…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


Partners: FYTube , Filme Seriale Online , masini in rate