V-aţi întrebat vreodată dacă nu cumva o specie avansată din punct de vedere tehnologic domina Pământul cu milioane dau zeci de milioane de ani în urmă? De unde știm că nu s-a întâmplat asta? Aceasta este Ipoteza Siluriană, care practic susține faptul că oamenii nu sunt primele forme de viață care au evoluat pe planeta noastră, dar, din păcate, toate dovezile au fost pierdute până acum.
Fizicianul și cercetătorul Adam Frank a declarat într-un articol pentru „The Atlantic” faptul că „Nu se întâmplă frecvent să publicați o lucrare care oferă o ipoteză pe care nu o puteţi susține”. Cu alte cuvinte, cercetătorii nu cred în existența unei civilizații antice a oamenilor-șopârlă, de exemplu, dar scopul lor este acela să descopere cum am putea găsi dovezi ale vechilor civilizații pe planeta noastră sau pe alte planete.
Asemenea civilizaţii străvechi avansate ar fi putut exista. Omenirea s-a extins pe tot globul într-o perioadă de timp uimitor de scurtă – aproximativ 100.000 de ani. Dacă o altă specie ar face același lucru, șansele noastre de a o găsi în înregistrările geologice ar fi mult mai mici. Cercetarea făcută de Adam Frank și colegul său, Gavin Schmidt, își propune să identifice modalități de detectare a civilizațiilor străvechi dispărute.
Probabil că ştiţi faptul că oamenii au deja un impact pe termen lung asupra mediului înconjurător. Plasticul se va descompune în microparticule care vor fi încorporate în sedimente timp de milenii pe măsură ce se degradează. Cu toate acestea, chiar dacă persistă o perioadă lungă de timp, poate fi dificil să localizați acel strat microscopic de fragmente de plastic. În schimb, căutarea unor perioade de creștere a carbonului în atmosferă ar putea fi mai fructuoasă.
Pământul se află în prezent în perioada Antropocenului, care este definită de dominația umană. De asemenea, se distinge printr-o creștere neobișnuită a carbonului din aer. Asta nu înseamnă că există mai mult carbon în aer decât oricând. Maximul termic Paleocen-Eocen (PETM), o perioadă de temperaturi extraordinar de ridicate în întreaga lume, a avut loc acum 56 de milioane de ani.
La poli, temperatura a ajuns la 21 de grade Celsius. În același timp, există dovezi ale nivelurilor crescute de carbon fosili în atmosferă – motivele exacte pentru care sunt necunoscute. Această acumulare de carbon a avut loc pe o perioadă de câteva sute de mii de ani. Este aceasta dovada lăsată în urmă de o civilizație avansată în timpul preistoric? A fost într-adevăr Pământul martor la așa ceva?