O femeie a făcut fotografii unui dig din Argentina și ulterior a găsit o imagine terifiantă!

O femeie pe nume Ani Carnevale a călătorit la Miramar (Buenos Aires / Argentina) și, la fel ca mulți alți turiști, a decis să facă câteva fotografii pentru a-și aminti timpul petrecut la plajă. Însă, când a ajuns acasă şi a descărcat imaginile pe computer, a dat peste ceva ce nu credea că va vedea niciodată: o siluetă feminină de culoare neagră, care inspira frică, şi care stă sub un dig. Potrivit mărturiei lui Carnevale, ea nu își amintește să fi văzut silueta atunci când a făcut fotografia.
Imaginea a fost distribuită pe rețelele de socializare și a generat rapid tot felul de comentarii. Nu au lipsit cei mai sceptici, care au minimalizat aspectul și au negat că este vreun spectru. „Totul este relativ, fiecare vede ceea ce vrea să vadă”; „Este o bucată de lemn sau stâlp de metal care se află între pietre” – au sunat unele comentarii.
Alţii au spus că este cu adevărat o fantomă. Există chiar și cei care pretind că au văzut-o și cu alte ocazii. „Ea este nebuna din Miramar”, a spus un bărbat, în timp ce altul a povestit propria experiență: „Am văzut-o acum un an în Miramar, de la debarcaderul aflat la 100 de metri deasupra unde parchează mașinile. Era 12 noaptea. Este înaltă, poartă o rochie neagră, cu cercei lungi și strălucitori. Mergea drept înainte, eu m-am întors și apoi ea s-a pierdut”. Un alt utilizator a adăugat: „Asta se întâmplă pentru că oamenii aruncă cenușa decedatului și sufletul lui rămâne acolo”.
Voi ce credeţi?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


Partners: FYTube , Filme Seriale Online , masini in rate