O femeie face o calatorie in iad cu Iisus Hristos si povesteste cat de chinuiti sunt cei care raspandesc minciuni in timpul vietii!

Mary K. Baxter este o femeie care pretinde ca, in 1976, Domnul Iisus i-a aparut si au facut impreuna un tur al iadului, dar si al raiului. Domnul Iisus i-ar fi spus femeii sa scrie despre ceea ce a vazut si a simtit, pentru ca altii sa stie ca raiul si iadul sunt locuri reale. Iata cateva fragmente din calatoria femeii in iad:
„Eu si cu domnul Iisus am mers pana am ajuns la alta groapa. Strigate de durere, sunete dureroase erau peste tot. „Domnul meu, ce urmeaza?”, ma gandeam eu. Am trecut pe langa unele fiinte malefice, care pareau sa nu ne vada si ne-am oprit la o alta groapa de foc si pucioasa. In aceasta groapa se afla un om inalt, pe care l-am auzit predicand Evanghelia. M-am uitat cu uimire la Iisus pentru un raspuns, pentru ca El stiut mereu gandurile mele. El mi-a spus, „In timp ce el a fost pe pamant, acest om a fost un predicator al Evangheliei. La un moment dat, el a spus adevarul si m-a servit”.
M-am intrebat ce facea in iad acest om. Avea aproximativ 1,80 de metri inaltime, iar scheletul lui era de o culoare murdara, gri, asemenea unei pietre funerare. Bucati de haine inca atarnau pe el. M-am intrebat de ce flacarile nu se aflau pe aceste haine rupte si zdrentuite. Carnea de pe el ardea, la fel si craniul lui parea sa fie in flacari. Un miros groaznic venea de la acest om. M-am uitat la omul care isi intinse mainile ca si cum ele ar fi tinut o carte si incepea sa citeasca versete din carte. Din nou, mi-am amintit ce mi-a spus Iisus; „Ai toate simturile in iad, si ele sunt mult mai puternice aici.”
Omul citea Scriptura dupa Scriptura, si credea ca era bine. Iisus i-a zis omului cu o mare iubire in glasul Lui, „Pace tie”. Imediat, omul a incetat sa mai vorbeasca si s-a intors spre Iisus. Am vazut sufletul omului dincolo de forma sa scheletica. El i-a spus Domnului: „Doamne, acum voi predica adevarul pentru toti oamenii. Acum, Doamne, eu sunt gata sa merg si spun altora despre acest loc. Stiu ca in timp ce-am fost pe pamant, n-am crezut ca exista iad si nici n-am crezut ca Tu vei veni din nou. Am spus oamenilor ceea ce au dorit ei sa auda, si am facut compromisuri la adevarul spus oamenilor in biserica mea. Stiu ca nu mi-a placut oricine era diferit in rasa sau culoarea pielii, si i-am facut pe multi sa se indeparteze de Tine. Am facut propriile mele reguli cu privire la paradis, la bine si la rau. Stiu ca i-am dus pe multi in ratacire, i-am facut pe multi sa se poticneasca in Cuvantul Tau Sfant, si am luat bani de la cei saraci. Dar, Doamne, da-mi drumul, iar eu voi face dreptate. Nu voi mai lua bani de la biserica. M-am pocait deja. Voi iubi oamenii, indiferent de rasa si culoare.”
Iisus i-a spus: „Tu nu numai c-ai denaturat si interpretat gresit Cuvantul Sfant al lui Dumnezeu, dar ai si mintit, fara sa stii adevarul. Chiar eu te-am vizitat si am incercat sa te indrept, dar nu m-ai ascultat. Te-ai dus pe propriul drum, si raul a fost stapanul tau. Stiai adevarul, dar nu te-ai pocait si nu te-ai intors la mine. Am fost acolo tot timpul. Am asteptat sa te pocaiesti, dar nu ai facut-o. Si acum ti-a venit randul Judecatii.”
Mila se vedea pe fata lui Iisus. Stiam ca, daca omul ar fi ascultat chemarea Mantuitorului, el nu ar fi fost aici acum. O oameni, va rog sa ascultati. Iisus a vorbit din nou celui ratacit: „Ar trebui sa fi spus adevarul si i-ai fi facut pe multi sa umble in neprihanire cu Cuvantul lui Dumnezeu, care spune ca toti necredinciosii vor avea parte de iazul de foc. Stiai calea crucii. Stiai calea dreptatii. Stiai ca trebuie sa spui adevarul. Dar inima ta s-a umplut cu Satana, cu minciuni si te-ai dus in pacat. Ar fi trebuit sa te pocaiesti cu sinceritate, nu pe jumatate. Cuvantul meu este adevarat; el nu minte. Iar acum e prea tarziu, prea tarziu.”

In acel moment, omul i-a aratat lui Iisus pumnul si L-a blestemat.
 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


Partners: FYTube , Filme Seriale Online , masini in rate