Potrivit site-ului Inexplicata, pe Facebook a apărut o înregistrare video misterioasă a unei „figuri umane” uriașe, aflată pe un deal din Aguascalientes (Mexic). Înregistrarea video din 2003 a fost obținută de un camionagiu care conducea prin statul Aguascalientes, pe o porțiune a drumului dintre capitala Mexicului și Lagos de Moreno.
Teoriile privind natura sau originea creaturii au început să apară în rândul utilizatorilor de Internet și, deși nu este clar ce anume ar fi putut fi, cea mai „populară” teorie ar fi aceea că figura umanoidă nu este altceva decât un „gigant”.
Știința ne spune că rase de oameni giganți nu există şi nu au existat niciodată, dar știm că istoria reală a umanității ne este ascunsă în mod deliberat, așa că s-ar putea ca această figură umanoidă să fie un gigant prezent pe pământ. Dar oare aşa să fie?
Interesant e faptul că această înregistrare este cea de-a doua de acest gen văzută recent în rețelele de socializare. În decembrie 2022, cu doar câteva zile înainte de Crăciun, un alt utilizator a postat un clip pe o platformă chineză de socializare, în care ni se arată o presupusă figură „umanoidă” care merge de-a lungul unui munte, undeva în statul mexican Veracruz. Ambele videoclipuri au fost distribuite pe rețelele de socializare, creând polemici și dezbateri considerabile în rândul utilizatorilor. Ambele videoclipuri au devenit virale.