Carpații României sunt împânziți de o serie de megaliți, situați pe cele mai spectaculoase piscuri, dar cel mai cunoscut este celebrul Sfinx din Bucegi. Imaginea Sfinxului din Bucegi a devenit emblematică, și nu trebuie să ne mire faptul că multiplicată în mii și mii de exemplare a apărut deja și pe copertele multora dintre cărți, printre care ar fi de amintit celebra „Le livre du Mysterieux Inconnu” a lui Robert Charroux. Pregnanța imaginii se datorează și faptului că aspectul său respectă atât de bine profilul chipului omenesc încât i s-ar putea aplica cu deplin succes „grila de proporții” a lui Leonardo da Vinci.
De când a căpătat însă denumirea de Sfinx? Sfinx a fost găsit într-o referire din „Buletinul Alpin” pe anul 1935, iar în anul următor, în revista „România”, profesorul Al. Bădăuță descrie primul, și denumește Sfinxul Românesc. Sfinxul Românesc apare ca sfinx numai dacă privești dintr-un anumit unghi, materializat printr-o axă ce pornește spre el de la mica babă, „Vântoasa”, din preajmă. Poate că de aceea vechii drumeți din perioada de începuturi a turismului nu-l menționează, şi asta pentru simplul motiv că nimeni nu-l „văzuse” din unghiul revelator. Dar, Sfinxul din Bucegi, văzut sub un anumit unghi, seamănă foarte mult cu Sfinxul egiptean. Aşadar, cine s-a inspirat? Vechii locuitori ai Daciei de la egipteni sau vechii egipteni de la geto-daci în construcţia Sfinxului?
Dar dacă totuși Sfinxul din Bucegi a servit ca model pentru Marele Sfinx sculptat din preajma piramidei lui Khefren? În primul rând, trebuie să ne amintim că niciodată, nimeni nu a reușit să justifice într-un fel oarecare o lucrare de o asemenea amploare (înălțime 20 metri, lungime 73 metri), realizată fără nici o etapizare, sau să se găsească modelul de inspirație pentru construirea unui astfel de unicat în Valea Nilului. Apoi, nu este o enigmă alegerea simbolului religios al Tebei Egiptului printr-un vultur, acvila cerului, sau ceahlău – cum îl numeau ciobanii noștri, pasăre prin excelență trăind în munții foarte înalți, dar total necunoscută în Egipt?
Trebuie, de asemenea, menționat faptul că nu a fost elucidată originea egiptenilor, anume a locurilor din care aceștia au migrat în Valea Nilului. Se admite că ei ar fi rezultat prin contopirea triburilor pastorale nomade, venite în majoritatea lor de undeva din nord, cu populațiile locale și negroide venite din sud; totuşi, înșiși egiptenii spuneau în „Cartea Morților” că se trag „din cei mai vechi oameni din nord”, referindu-se, poate, la teogonia tracilor – potrivit căreia aceștia se considerau nemuritori. Să nu uităm că în Africa de Nord ajunseseră multe triburi trace, pornite unele din Carpați.
Gerulii, cel mai numeros popor din Libia, păreau atât după nume, cât și după tradiție și caracterul lor ca fiind traci la origine. Alte triburi pastorale, printre care dochii și macrobii, pornite din Carpați, se stabiliseră încă din timpuri imemoriale în Etiopia. Mai amintim că Amon, unul dintre cei mai vechi și mai puternici regi ai Egiptului și Libiei, a fost la origine un mare păstor, „un om bogat în oi”, care se trăgea tot din Carpați, așa cum menționează Tertullian. Teba, cel mai vechi și cel mai mare oraș egiptean, reședință a primilor faraoni și metropolă a cultului lui Amon, purta un nume pelasg și prezenta tradiții pelasge în anumite acte de cult.
Asemenea simboluri nu se justifică decât prin dorința unor populații pornite din alte ținuturi de a căuta să-și mențină amintiri evocatoare din țara lor de origine.
Nicolae Densusianu în a sa „Dacie preistorică” spunea: „Încă din epoca neolitică, numeroase triburi de pelasgi, plecând cu turmele lor cele mari de la Carpați către Elada și Asia Mică, iar din Asia Mică întinzându-se încet pe lângă coastele Libanului în jos, trecură dimpreună cu alte triburi din Elada și din insule pe șesurile cele întinse ale Nilului (…) În acea parte a lumii (spre nordul septentrional) erau pentru vechii pelasgi din Egipt „regiunea divină”, monumentele lor cele vechi religioase, imaginile zeilor săi protectori, țara strămoșilor adorați ca zei”. Astfel privite lucrurile, nu mai apare ca o aberație posibilitatea construirii Sfinxului din Egipt după modelul celuia de pe platoul Bucegilor, megalit încărcat de semnificații transmise prin timp de-a lungul a mii de generații.