Una dintre cele mai mari enigme ale Terrei este cea legată de Insulele Canare (situate în Oceanul Atlantic, în apropierea ţărmului de nord-vest al continentului african) şi populaţia ei locală, guanches, descoperită de navigatorii europeni atunci când au călcat pentru prima oară (la sfârşitul Evului Mediu) pe pământul arhipelagului vulcanic Canare.
Cine erau aceşti guanches – oameni descrişi ca fiind deosebit de frumoşi, înalţi de aproape 2 metri, cu pielea albă, ochi albaştri, păr roşcat şi trupuri atletice, care practicau cu pasiune luptele ca sport şi care erau deosebit de prietenoşi, având un permanent zâmbet întipărit pe faţă? Cum se explică faptul că, în plin Ev Mediu, aceşti oameni – etaloane ale frumuseţii umane, după cum rezultă din prezentarea pe care le-o fac cronicarii spanioli din veacurile XV-XVI – se aflau încă în stadiul culturii neolitice? De ce vorbeau ei o „limbă a fluieratului”? De ce acest mijloc de comunicare (şi astăzi folosit pe Insula Gomera) nu-şi găseşte corespondenţa în nicio altă limbă de pe planeta noastră? Care este originea acestei limbi ce permitea oamenilor să se înţeleagă şi la distanţe de mai mulţi kilometri, putând reda prin inflexiuni şuierate toate subtilităţile limbajului articulat? Cine sunt ei cu adevărat? Cum se explica faptul că, deşi înconjuraţi de ape, guanches nu aveau nici cele mai elementare cunoştinţe legate de navigaţie?
Iată câte întrebări se leagă de aceşti oameni misterioşi (când au fost descoperiţi de europeni, ei erau în număr de circa 20.000), pe care un război de aproape 100 de ani cu conchistadorii spanioli i-a făcut să dispară, în cele din urmă, de pe fața pămîntului. Vor putea fi vreodată lămurite cu adevărat?
În anul 1402, baronul Jean de Bethencourt (1339-1425) din Normandia a pornit o expediţie de cucerire a arhipelagului Canare, în interesul regelui Castiliei, Henric al III-lea. Acest an este începutul unei perioade care a adus cu sine o transformare radicală în viaţa Insulelor Canare. Este, totodată, momentul când încep să apară în scrierile cronicarilor, cu deosebire ale celor spanioli, informaţii uluitoare despre specificul, cultura materială şi obiceiurile unor oameni enigmatici.
Tipul antropologic guanches, aşa cum ni-l descriu textele care s-au păstrat, este unic pe o rază de o mie de kilometri în jurul Insulelor Canare. Cum primii vizitatori se aflau la numai 100 km depărtare de coasta nord-vestică a Africii, prezenţa în arhipelag a unor oameni cu piele albă, ochi albaştri şi păr roşcat pare de-a dreptul fantastică. Când conchistadorii au venit pe insule cu intenţia clară de a le cotropi, locuitorii acestora erau îmbrăcaţi în piei de animale, vopsite în roşu-portocaliu, trăiau înconjuraţi de animale domestice (capre, oi, câini, porci etc.), duceau o viaţă extrem de simplă şi aparţineau, ca nivel de cultură, neoliticului. Până atunci, ei aveau ferma convingere că doar ei erau singurii oameni din lume.
Primii cercetători ai arhipelagului au constatat că insularii practicau mumificarea cadavrelor celor decedaţi, obicei străin Evului Mediu şi asemănător egiptenilor antici sau incaşilor. Mai târziu, în anul 1806, Alexander von Humboldt (naturalist, geograf şi călător german) a descoperit în Insulele Canare o mulţime de mumii umplute cu ierburi aromatice, printre care a identificat Chenopodium ambromodes, o plantă despre care se ştie că era folosită de incaşi la mumificarea cadavrelor.
Deşi populaţia insulară se afla în stadiu de dezvoltare neolitic şi nu fuseseră înregistrate în rândul ei niciun fel de manifestări ce puteau dovedi că ea cunoştea şi folosea scrisul, au fost descoperite – îndeosebi pe stâncile situate în extremul vestic al regiunii insulelor – mai multe desene şi urme ale unei scrieri care, în ciuda tuturor eforturilor, nu a putut fi descifrată. Cine şi când anume a trasat aici inscripţiile în piatră? Şi, mai ales, cărei limbi aparţin şi ce exprimă ele? Descoperirea în Tenerife, una din cele 7 insule mai importante ale arhipelagului, a unor inscripţii executate în piatră cu ajutorul unei unelte din metal susţine punctul de vedere potrivit căruia ar mai fi trăit în spaţiul de aici şi alţi oameni decât guanches.
Referitor la genealogia guanches există mai multe ipoteze, unele dintre ele romantice, altele pe de-a dreptul extravagante şi chiar fantastice! Se susţine astfel că guanches ar fi urmaşii atlanţilor, păstori care s-au salvat aflându-se cu turmele de vite în munţi în momentul când, din cauza cataclismului natural, legendarul continent Atlantida s-ar fi prăbuşit în abisul oceanic. S-a avansat ideea că ar fi vorba chiar de urmaşii unor fiinţe extraterestre. De asemenea se susţine că frumoşii oameni înalţi, cu ochi albaştri şi păr blond-roşcat, ar fi cele din urmă exemplare ale omului de Cromagnon din Europa şi Africa de nord, care ar fi supravieţuit paleoliticului, sau că ar fi vorba de urmaşii unor triburi nordice care au poposit aici în timpul marii migraţii a popoarelor.
Texte egiptene din perioada regatului vechi (2470-2270 î.Hr.) pomenesc de tipul antropologic de „blond cu ochi albaştri”, existent printre libieni. Şi se poate conta pe informaţiile furnizate de ele, întrucât egiptenii îşi cunoşteau bine vecinii. Pe aceasta bază unii specialişti consideră pe deplin posibil ca populaţia din nord-vestul Africii, care a apărut la porţile Egiptului prin mileniile III-II î.Hr., să fi fost de tip nordic şi acesteia să i se fi adăugat ulterior „popoarele mării”. Dar cine anume dintre ei sunt cu adevărat strămoşii băştinaşilor guanches din Insulele Canare?
P.S. Un studiu genetic din 2017 pretinde că vechii guanches s-ar fi asemănat cu berberii nord-africani (Genomic Analyses of Pre-European Conquest Human Remains from the Canary Islands Reveal Close Affinity to Modern North Africans / cell.com).