Pamirul supranumit și „acoperișul lumii” se întinde pe o suprafață de 120.000 km², din care 1.200 km² sunt acoperiți cu ghețari. El se află situat în Asia centrală, pe teritoriul Chinei, Tadjikistanului, Kirghizstanului, Afghanistanului și Pakistanului. Cel mai înalt vârf din cadrul Pamirului – Kongur (Kungur Tagh) de 7.719 metri, situat în vestul Regiunii autonome uigure Xinjiang din China este unul din cele mai înalte vârfuri din Asia și din întreaga lume. Cu înălțimi care depășesc 7.500 de metri podișul Pamir se află pe locul 1 în topul celor mai înalte podișuri. În est Pamirul se continuă cu podișul Tibet care la fel este denumit adesea „acoperișul lumii”. Înălțimea medie a munților Pamir este de ca. 3.600 până la 4.400 metri.
De-a lungul zecilor de ani, cercetătorii au făcut în Pamir tot felul de experimente agricole. Centrele științifice permanente, stațiunea biologică din partea de est a Pamirului și grădinile botanice din partea sa vestică au creat aici câmpuri cultivate și plante uriașe la peste 2 000 metri altitudine.
Astăzi, grădinile botanice surprind vizitatorul prin câteva „fenomene”. La altitudini de 2.100-3.800 metri, cresc 130-200 specii de plante aduse din Asia centrală și orientală, din Crimeea, Caucaz, Europa și America de Nord. Se găsesc zeci de varietăți de pomi fructiferi – de la meri, caiși, piersici, peri, pruni etc. Dar nu e vorba doar de o aclimatizare. Toate eșantioanele vegetației mondiale prezintă adevărate revelații: stejarul crește 3 metri pe an și dă ghindă după numai 4 ani de existență, o tufă de roșii produce 11 kilograme, cartofii cântăresc câte 2 kg fiecare, floarea soarelui înflorește în buchete de nu mai puțin de 50 de flori.
„Minunile botanice” nu se ivesc doar în grădinile create și îngrijite de oameni. În mediul natural al Pamirului se înalță acum nuci care depășesc în frumusețe și rodnicie speciile cele mai vestite în lume pentru producția și uleiul de nuci.
În general, toți arborii și arbuștii din Pamir cresc mai bine și au un rod mai bogat decât cei de la câmpie, fiindcă au și de 2-3 ori mai mulți muguri. Cea mai fertilă zonă in ceea ce privește producția de fructe s-a dovedit a fi, cea cuprinsă între 2.090 și . 500 metri altitudine. E o enigmă?
Primul secret: lumina. Cea mai simplă explicație este aceea potrivit căreia radiația ultravioletă – în Pamir, intensitatea acestei radiații depășește cu 50% pe cea normală – este factorul activ al creșterii plantelor. Dar nu numai ea. Experiențele făcute prin suprimarea regiunii undelor scurte din spectrul solar au demonstrat că plantele suportă efectul luminii în ansamblu. Aerul Pamirului are o transparență și o uscăciune deosebită, ce favorizează o reacție solară intensă. Și cantitatea de dioxid de carbon este mult mai importantă în aeru de munte decât în cel de la câmpie. Dacă influențează asupra vegetației și cum suportă aceasta fluctuațiile de temperatură de la -30 grade în noiembrie – martie, până la +35 grade în iulie, s-a putut vedea tot datorită experiențelor privind razele ultraviolete.
Iradiația ultravioletă intensă mărește rezistența plantelor la temperaturi joase. Din ce în ce mai mult savanți sunt înclinați să creadă că razele ultraviolete nu constituie unicul factor ce poate da dezlegarea acestor enigme. Probabil, o combinare armonioasă a condițiilor locale permite plantelor să-și folosească în mai mare măsură rezervele latente.