Când pandemia a început să aibă un impact major asupra călătoriilor aeriene internaționale, multe companii aeriene au decis să își parcheze avioanele neutilizate în anumite locuri. De exemplu, multe companii aeriene asiatice precum Cathay Pacific și Singapore Airlines își păstrează maşinăriile de zbor în Alice Springs (Australia).
Multe avioane ajung, de asemenea, să fie abandonate la sfârșitul carierei lor. @_klary, un jurnalist rus și pilot de drone, a share-uit pe Instagram câteva fotografii remarcabile făcute cu drone în pădurile din Europa de Est, în special în fosta URSS, unde mai pot fi văzute diverse avioane (civile sau militare) abandonate.
Astfel, puteţi vedea o fotografie luată de lângă satul Grushino din estul Ucrainei. Avioane de vânătoare din epoca sovietică, cum ar fi Suhoi Su-34 și MiG-29, pot fi văzute abandonate, alături de aeronave mai mici de antrenament și lângă un avion de pasageri care are „CCCP” (adică „URSS”) pe blazon. Aceasta fotografie este reprezentativă pentru perioada „războiului rece”, când SUA și URSS se aflau într-o cursă continuă a înarmării pentru dominația lumii.
Imagine: Klarya / Instagram
Într-o lume în care călătoriile aeriene sunt dominate în mare măsură de avioanele Boeing și Airbus, uităm prea uşor că şi URSS (și mai târziu Rusia) avea propriul ecosistem de avioane de pasageri, precum aceste avioane Tupolev și Ilyushin, capturate de @_klary la Moscova.
Imagine: Klarya / Instagram
Dar, cea mai şocantă fotografie este cea de mai jos, în care apare un avion Antonov An-24 abandonat, iar în jurul lui este construit un hotel, chiar lângă autostrada M4 „Don”.
Imagine: Klarya / Instagram