Camera de pe telescopul Víctor M. Blanco de 4 metri din cadrul Observatorului Astronomic Cerro Tololo din Chile a surprins o nouă imagine uluitoare a „Mânii lui Dumnezeu” – o globulă cometară aflată la 1.300 de ani lumină de Pământ, în constelația Puppis.
Globulele cometare sunt nori cosmici izolați, plini cu gaz dens și praf, care sunt înconjuraţi de material fierbinte, energetic. Globulele cometare sunt unice pentru că au cozi extinse, ca cele văzute pe comete – dar acesta este singurul lucru asemănător cu cometele.
Noua imagine asemănătoare unei mâini se numeşte CG4 – fiind una dintre numeroasele globule cometare găsite în galaxia Calea Lactee. Norul răsucit pare să ajungă la o galaxie spiralată cunoscută sub numele de ESO 257-19 (PGC 21338). Dar galaxia se află la mai mult de 100 de milioane de ani-lumină distanță de globul cometar.
CG4 are un cap principal care seamănă cu o mână, ce măsoară 1,5 ani-lumină și are o coadă lungă care se întinde pe o distanţă de 8 ani-lumină. Un an-lumină este distanța pe care o parcurge lumina într-un an, adică 9,46 trilioane de kilometri.
Astronomii au descoperit pentru prima dată globulele cometare din întâmplare, în 1976, în timp ce priveau imaginile capturate de Telescopul Schmidt din Australia. Aceste fenomene cosmice sunt greu de observat, deoarece sunt incredibil de slabe, iar cozile globulelor sunt de obicei blocate de praful stelar.
Dar camera de pe telescopul Víctor M. Blanco are un filtru special care poate detecta strălucirea roșie incredibil de slabă emisă de hidrogenul ionizat, care este prezent în marginea exterioară și în capul lui CG4. Hidrogenul produce o astfel de strălucire roșie revelatoare numai după ce este lovită de radiația din apropiere a stelelor fierbinți, masive.