Imagine: pixabay.com (Commons Creative – free)
Respiratia, in mod special respiratia abdominala profunda, este foarte importanta si trebuie sa insoteasca orice lucru cu energia. Ea trebuie sa fie un mod de viata, cu alte cuvinte, un obicei continuu si permanent.
Cand noi ne nastem, realizam prima respiratie adanc si din plin. Din nefericire, de-a lungul anilor, cei mai multi dintre noi uitam de acest potential intrinsec si il inlocuim cu respiratia inconstienta, superficiala. Respiratia superficiala este un obicei conditionat, care are originea in retinerea respiratiei pe durata stresului. Corpul se tensioneaza si retine o cantitate mica de aer, ce umple doar partea de sus a plamanilor. La un moment dat cand aceasta se intampla foarte des, respiratia superficiala devine un obicei si chiar un mod de epuizare.
Respiratia superficiala este determinata de „reactia la stres” si intareste tensiunea in corp, iar o astfel de tensiune constanta in timp intareste respiratia superficiala si astfel se creeaza un cerc vicios, ce poate fi foarte periculos pentru corp, daca este pe o durata mare de timp. El va continua putin cate putin sa epuizeze energia vitala si va lipsi plamanii de maximum de oxigen posibil.
Punand o mana chiar mai jos de cutia toracica (deasupra stomacului, in jurul partii frontale a chakrei plexului solar) si inspirand adanc, observam miscarea in mana noastra. Se misca ea inspre interior sau spre afara? Se misca cumva? Daca ati respirat corect, mana s-a miscat vizibil inspre exterior. Respirand corect, diafragma (muschiul ce separa cavitatea toracica de cea abdominala) se misca incet, in jos, pentru a crea vid in cavitatea plamanilor. Ca rezultat al acestei miscari descendente, abdomenul este fortat inainte.
Daca ne imaginam ca plamanii sunt impartiti in trei parti, respiratia adanca incepe cu miscarea in jos a diafragmei si umplerea cu aer a partii celei mai de jos a plamanilor, apoi partea din mijloc si pieptul se umfla, iar in sfarsit, se umple cu aer partea de sus a plamanilor. Atunci cand persoana expira, ea expira complet si in intregime, aceasta se numeste respiratie abdominala sau respiratie diafragmatica si inlocuieste obiceiul de a respira distructiv si ingust.
Respiratia abdominala nu inseamna respiratia aerului in abdomen sau stomac, ea inseamna umplerea partilor celor mai joase ale plamanilor complet si in intregime – suplimentar fata de partile de sus, astfel incat nu numai pieptul, ci si muschii abdominali, se ridica si se misca in timpul respiratiei si coboara la loc, cand respiratia se termina, precum un balon.

Respiratia abdominala poate fi intarita constient, in clipa in care ne observam vechea respiratie superficiala, pana cand aceasta devine o obisnuinta subconstienta. Ea este foarte importanta, caci previne dezvoltarea tensiunilor atunci cand persoana face fata perturbatiei, permite corpului sa se miste mai mult (nu numai partea superioara a pieptului, se misca intregul piept si de cele mai multe ori si abdomenul), minimizand astfel rigiditatea si nemiscarea, prevenind producerea „reactiei la stres” si ajutand corpul sa fie activ.
Cand respiratia abdominala devine un obicei, ea va ajuta persoana, nu numai sa nu creeze mai multa tensiune, dar va ajuta si la eliberarea vechilor tensiuni. Trebuie sa ne reamintim intotdeauna ca tensiunea interna este cauzata de sistemul nervos, contractand si rigidizand muschii interni si externi ai corpului. Respiratia abdominala profunda nu permite sa se intample aceasta, caci intareste continuu miscarea muschilor, iar aportul suplimentar de oxigen contribuie la sporirea energiei vitale a corpului, in mod considerabil.