Considerat în Japonia Evului Mediu a fi una din cele „patru arte”, jocul de GO este, poate, cel mai fascinant și mai subtil joc cunoscut. Originar din China, dar dezvoltat până la cele mai înalte culmi ale rafinamentului în Japonia, istoria GO- ului se împletește cu cea a Japoniei. Lupte între clanuri pentru supremaţia în GO, partide pe viaţă şi pe moarte, dueluri iscate din partide, bătălii a căror soartă s-a decis la tabla de joc, un întreg univers gravitează în jurul acestui extraordinar joc.
În timpul shogunatului, partidele de GO durau în mod obişnuit câteva zile. Când Shuei, liderul casei Honimbo, a devenit Meijin (cel mai înalt titlu al acelor vremi), Iwasaki Kenzo, unul din marii jucători ai tuturor timpurilor, conducătorul casei rivale Hoensha, l-a provocat la meci pentru a se decide cine este cel mai bun. Shuei a refuzat să joace, pretextând că este bolnav. A propus însă în locul lui pe cel mai bun elev al său, Tamura Honju.
De câte ori Honju făcea o mutare, Kenzo începea să se gândească îndelung, aruncând, ocazional, câte o privire în grădină. La ce se gândeau jucătorii acelor timpuri nu ştim. Kenzo, de exemplu, a gândit la o mutare de la 10 dimineaţa la 5 seara. Meciul a durat 3 zile şi 2 nopţi, iar în seara celei de-a treia zile, Honju nu a mai rezistat fizic şi, la insistenţele organizatorilor, meciul a fost suspendat. în ultimii ani ai vieţii sale, Honju îşi amintea despre acest meci ca despre cel mai dureros din viaţa sa.