„Pelerinul rus” este o carte din secolul al XIX-lea scrisa de un anonim rus, se pare autobiografica, posibil a unui calugar atonit si care descrie calatoria naratorului de-a lungul Rusiei in timp ce practica cu perseverenta Rugaciunea lui Iisus, cu ajutorul unui sirag de matanii si prin studiul Filocaliei. Cartea ca intreg este adesea interpretata ca o alegorie atat a vietii lui Iisus Hristos cat si a luptei spirituale ortodoxe. Ea detaliaza dezvoltarea spirituala treptata si luptele povestitorului si efectul pe care spiritualizarea acestuia le au asupra celor din jurul lui, la fel ca si efectele asupra povestitorului a luptelor si eforturilor celor cu care se intalneste si povestirile pe care acestia i le impartasesc. Fragmentul de mai jos face parte din aceasta carte:
“Timp de cinci ani am fost profesor de liceu, strabatand cararile vietii prin intunericul desfraului si inflacarandu-ma de filosofia desarta dupa firea lumii, iar nu dupa Hristos. Si poate ca as fi pierit cu desavarsire daca nu m-ar fi retinut intrucatva faptul ca traiam impreuna cu evlavioasa mea mama si cu o sora care isi petrecea viata cu multa luare-aminte, intr-o neintinata feciorie…
Intr-o buna zi, plimbandu-ma pe strada principala, m-am intalnit si am facut cunostinta cu un tanar frumos, care se dadea drept francez. (…) Veni intr-o buna zi la mine, poftindu-ma sa mergem intr-una din familiile mai sus pomenite si, pentru ca sa ma induplece mai usor, a inceput sa imi vorbeasca despre veselia si buna dispozitie care te intampina de cum pasesti pragul acelei case. Dar, dupa ce imi spuse aceste cuvinte, la un moment dat incepu sa ma roage staruitor sa iesim afara din cabinetul in care ne aflam si sa stam in salon.
Rugamintea lui mi se paru ciudata, si dupa ce i-am spus ca am bagat de seama de mai multe ori neplacerea lui de a sta in odaia mea de lucru, l-am intrebat care e cauza. Apoi l-am retinut in cabinetul meu si din alta pricina: salonul se afla langa camera mamei si sorei mele, unde n-ar fi fost frumos sa vorbim despre felurite desertaciuni. El isi mentinea totusi dorinta prin diferite siretlicuri. In cele din urma, imi spuse deschis urmatoarele:– Pe raftul din fata se afla printre carti o Evanghelie. Eu cinstesc atat de mult aceasta carte, incat imi vine greu sa vorbesc in fata ei despre lucrurile noastre pline de atatea chestii neserioase… Te rog, du-o de aici, si atunci vom vorbi in toata libertatea.
Usuratic cum eram, am suras cand am auzit aceste cuvinte, am luat apoi Evanghelia din raft si i-am zis:– Trebuia sa-mi fi spus mai demult.
Si punandu-i-o in maini am baiguit:– Uite, pune-o singur in cealalta camera!…

Dar, minune, de-abia m-am atins de el cu Evanghelia si, in aceeasi clipa, tanarul se cutremura si se facu nevazut. Intamplarea m-a uimit atat de puternic, incat, de spaima, m-am prabusit in nesimtire pe podea.
Povestirea de fata dovedeste cat se poate de clar ca diavolii pot lua infatisare omeneasca…