O revistă veche de peste 20 de ani ne vorbeşte despre o „femeie-cyborg”, provenită din viitor, operată de urgenţă într-un spital. Doar un scenariu SF?

Imagine: generata de AI (Microsoft Designer)
Iată ce postare interesantă pute găsi pe forumul Reddit. Un utilizator îşi aduce aminte că în perioada 2000-2002 a citit un articol despre un incident care a avut loc în Anglia, Germania sau Suedia. A fost cu ceva timp în urmă, așa că nu-şi aduce aminte toate detaliile. Oricum, articolul din revistă vorbea despre o ambulanță care a dus o femeie într-o cameră de urgență, după ce a fost lovită de o mașină. Era inconștientă și rănită foarte grav. Când medicii i-au făcut RMN și radiografii, au descoperit că trupul ei era plin de fire, microcipuri și alte dispozitive, din cap până în picioare (era cyborg!?). În timpul operației, pentru a-i salva viața, unele dintre dispozitivele avariate au fost îndepărtate, iar medicii au reușit să oprească sângerarea. Medicii și personalul sălii de operație au afirmat cu toții că dispozitivele le erau total nefamiliare și nu aveau idee la ce scop serveau.
În urma operației, femeia a fost transportată în secția de terapie intensivă. Însă, în 24 de ore, femeia a fost „înlăturată” de către cineva (un agent al unei entități guvernamentale!?), împreună cu dispozitivele și chiar fișele ei medicale. Practic, „s-a evaporat” în miezul nopții. Articolul spunea că un membru al echipei medicale a speculat că femeia rănită ar fi putut să fie din viitor, deoarece tehnologia pe care o avea în corpul ei nu era nimic pe care vreunul dintre ei să fi văzut sau auzit vreodată.
Vă sună cunoscută această poveste?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


Partners: FYTube , Filme Seriale Online , masini in rate