Ararat este un munte vulcanic de 5.137 de metri, situat în estul Anatoliei, pe Platoul Armeniei, în apropierea granițelor Turciei cu Armenia, Iran și enclava Nahicevan din Azerbaidjan. Foarte interesantă este legenda muntelui Ararat.
În vremuri îndepărtate, a trăit un prinţ armean cu numele de Ara-Cheghetsi. El a fost contemporan cu vestita regină Semiramis, o regină asiriană care a fost soţia lui Ninus. Acest Ara era de o frumuseţe fără seamăn, am putea spune că era întocmai ca acei prinţi ai poveştilor orientale. O asemenea frumuseţe nu putea lăsa rece pe voluptoasa Semiramis, care încearcă prin toate mijloacele a intra în inima tânărului prinţ. Însă, acesta nici nu voia să ştie de dânsa.
Semiramis, care mai întâi de toate era femeie şi apoi regină, ascultă de glasul nefast al răzbunării pentru dragostea ei respinsă şi făcu în aşa fel încât Ara să fie ucis. După această crimă, Semiramis, îndurerată, părăsi tronul şi legenda spune că sub chip de porumbiţă şi-ar fi luat zborul spre zările albastre, în căutarea spiritului lui Ara. Şi de la numele acestui prinţ, Ara, îşi are originea numele muntelui Ararat.