In multe cazuri investigate din zona „experientei din apropierea mortii”, adica oameni aflati in moarte clinica, dar care au revenit la viata, acei martori aflati la frontiera mortii au vorbit de prezenta unui tunel adanc si intunecat, care l-au traversat cu mare viteza. De ce apare el? Iata in continuare o teorie extrem de interesanta.
Fizicianul american dr. Gerard Feinberg, profesor la Universitatea Columbia (SUA), a elaborat o demonstrare matematica a posibilei existente in Univers a unor particule avand viteze mai mari decat cea a luminii – pe care le-a denumit „tahioni”, de la cuvantul grecesc „tahys” = „repede”. In formularea sa, publicata in „Physical Review”  nr. 5/1967, plecand de la postulatul acestuia ca viteza luminii este o limita, a extins conceptia relativista in sensul posibilei existente a unui domeniu matematic-imaginar si dincolo de viteza limita a luminii. Particulele acestui domeniu – tahionii – nu ar exista in stare de repaos, pentru ei viteza luminii fiind limita inferioara a deplasarilor. Ar rezulta astfel ca „efectele” s-ar produce oarecum inaintea cauzei, practic toate fenomenele fiind instantanee, timpul nemaiexistand.
De altfel, trebuie retinuta si ipoteza teoretica formulata de prof. Richard Gott, de la Universitatea Princeton (SUA), privind existenta a trei universuri: universul materiei, universul antimateriei si universul tahionilor. Spatiile-bariera dintre acestea ar fi insa imposibil de traversat!
Pornind de la aceasta abordare, fizicianul francez Regis Dutheil, profesor de fizica si biofizica la Facultatea de Medicina din Poitiers, vine cu o teorie extrem de interesanta. Reluand conceptiile „relativitatii superluminice”, acesta a extins existenta tahionilor si in cazul entitatilor spirituale, considerandu-le a fi formate din aglomerari de astfel de „particule imaginare”. Conform enuntarilor sale, constiinta fiintei umane ar manifesta o alta realitate materiala, diferita de cea a mediului ambiant sesizata prin simturile corpului; aceasta ar rezulta din faptul ca „eul” nostru ar fi constituit dintr-un camp de tahioni, situat dincoace de „zidul luminii”. Murind, senzatia tunelului intunecat ar rezulta din traversarea acestei bariere, dupa care ajungem intr-un alt spatiu-timp, care ne da senzatia de pace, de iubire. In acest nou spatiu – in care de fapt timpul nu mai exista – totul s-ar petrece in prezent, respectiv instantaneu; astfel se explica retrairea extrem de rapida a intregii vieti avute in lumea materiei terestre. Dar chiar mai mult, toate informatiile existente in noul univers existand permanent in prezent, le preluam de asemenea in mod instantaneu. In viata terestra nu putem beneficia decat de o mica parte din aceste informatii existente „dincolo”, intrucat creierul nostru se comporta ca un filtru, retransmitandu-ne doar unele imagini ale acestei realitati universale sub forma unor holograme.
Intrucat conform deductiilor matematico-fizice ale teoriei „relativitatii superluminice” rezulta ca in universul tahionic dezordinea (entropia) descreste, profesorul Dutheil sugereaza si o alta explicare: atunci cand constiinta noastra se detaseaza de corp si revine in universul ordinei crescande – degajata de influentele negative ale dezordinii (entropiei) universului material – aceasta resimte o senzatie de fericire nemaiintalnita in viata terestra! Drept urmare, astfel s-ar explica si acea lipsa a dorintei de a mai reveni la viata cotidiana „de jos” a multora dintre eu-rile care au trecut „dincolo” in cursul experientei mortii apropiate.