„Oameni noi, modificaţi genetic de extratereştri, se plimbă deja printre noi” – consideră un expert terapeut

Imagine: pixabay.com (Commons Creative – free)
Suntem simpli oameni, fiind astfel predispuși la greșeli. Dar, dacă unii dintre noi suntem capabili să trecem dincolo de greşeli? Dacă se află pe Terra „oameni noi”, care co-există cu noi, oamenii de rând? „Oamenii noi” ar putea fi oameni născuţi şi modificați genetic, instruiți să facă mai puține greșeli și să atingă niveluri de inteligență cu mult peste ale noastre. Unii chiar susțin că aceşti „oameni noi” sunt rezultatul răpirilor extraterestre, fiinţele din alte lumi folosindu-se de ADN-ul oamenilor.
Scriitorul Alexis Brooks a discutat cu Mary Rodwell, un terapeut care s-a specializat în regresii mentale ale persoanelor care pretind că ar fi fost răpite de extratereştri. De exemplu, un copil de doar 4 ani i-a dezvăluit terapeutului că părinții săi de pe Pământ l-au adus în această lume, dar că adevărații săi părinți erau din spațiul extraterestru. Acest copil, dar şi alţii de vârsta lor „au primit un upgrade, având capacitatea de a gândi și de a raționa cu mult deasupra normalului” – spune terapeutul. „Copiii erau mult mai conștienți de experiențele lor multidimensionale. În timp ce părinții lor erau îngroziți de poveștile copiilor, cei mici au vorbit liber despre experiențele lor”.
Rodwell susține că există mai multe influențe extraterestre decât ne putem imagina. De exemplu, „boli psihice” ca ADHD și sindromul Asperger ar putea fi „daruri extraterestre ascunse” şi nu boli,  acest lucru fiind valabil și pentru autism. Anomaliile ADN descoperite la unii oameni sau testele de sânge demonstrează că ceva nu este în regulă cu semenii dintre noi.
Cercetătorii au descoperit că există „secvențele necodificatoare” în ADN-ul uman (cunoscute sub denumirea de „ADN gunoi”) şi care ar putea fi de origine „din afara planetei noastre”. Aceste secvențe „extraterestre” au propriile lor sisteme și sunt rezistente la unele medicamente.
Se poate specula astfel că extratereștrii ar fi încercat să plaseze „semințe” în oamenii obişnuiţi, pentru a crea un „nou om”. Oricum, acesta începe să sune ca un episod din „Dosarele X”, nu-i așa? Pentru a vedea întregul interviu cu Mary Rodwell, urmăriți videoclipul de mai jos:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


Partners: FYTube , Filme Seriale Online , masini in rate