Academician Octav Onicescu (1892 – 1983) a fost un matematician român, întemeietor al școlii românești de teoria probabilităților, care i-a dat acesteia o nouă axiomatizare, cu ajutorul noțiunii de „funcție eveniment” / „funcție sumă”. El a introdus conceptul de „lanț probabilistic cu legături complexe”, cea mai importantă contribuție românească în teoria probabilităților.
Am amintit în acest articol de academicianul Onicescu nu pentru a vorbi de contribuţiile sale în matematică, ci total pentru altceva. Într-un interviu oferit prin anii ’70, el vorbeşte despre locurile pitoreşti din România şi face câteva remarci interesante. Citez din interviu:
* Locul ideal de concediu pentru mine este Olăneştiul.
* Ştiţi că de pe Ceahlău, în zilele cu bună vizibilitate, se vede până la Dunăre? Ce loc din ţara asta îţi deschide o asemenea perspectivă? (Aici, din păcate, cred că academicianul se înşela. Din Ceahlău nu se poate vedea Dunărea şi am explicat de ce în acest articol: Se poate vedea Marea Neagră şi Dunărea din Munţii Bucegi? Dar din Ceahlău?).
* Cel mai legat sunt de Sinaia. Acolo e casa de vară a marelui meu prieten George Enescu.
* Cea mai frumoasă vacanţă a fost cea petrecută cu profesorul Montei, în care, vrând să-i arăt minunăţiile Maramureşului şi ale sudului Bucovinei, am străbătut pe jos aproape toată zona aceea. Noaptea dormeam şi mâncam la mănăstiri, iar ziua colindam. Atunci cred că am observat pentru prima dată că cerul Dorohoiului are o tonalitate verzuie cu mult mai interesantă decât cea a Mediteranei.
Extrem de interesantă ultima afirmaţie a academicianului. Asta îmi aduce aminte de un articol din 2016 – Deasupra Munţilor Buzăului se întinde un „cer straniu” de 23.000 de grade Kelvin! Dacă îl veţi privi mult timp, veţi simţi cum se deschid „porţile energetice” ale Universului… – în care spuneam cum deasupra Munţilor Buzăului se întinde un „cer straniu”, care uneori capătă o intensitate ce nu poate fi descrisă prin cuvinte, pe care oamenii de ştiinţă o măsoară în grade Kelvin, având valoarea de peste 23.000. Pentru comparaţie, azurul cerului deasupra marilor oraşe abia depăşeşte 16.000 de grade Kelvin: „Dacă aţi avea posibilitatea să priviţi de acolo, cu ochii voştri cerul senin de deaspra Munţilor Buzăului, veţi simţi că acel albastru curat ca în zilele frumoase capătă nuanţe atât de profunde, încât parcă devine un vortex. Cu cât vă uitaţi mai mult, cu atât simţiţi că vă absoarbe infinitul”.
Cât priveşte când a fost făcută călătoria în Dorohoi, în interviu nu se dă detalii, dar, ţinând cont de faptul că a fost făcută în mare parte pe jos, probabil că aceasta nu a fost făcută în anii bătrâneţii, ci undeva în perioada interbelică. Atunci nu exista poluarea atmosferică de care avem parte astăzi, aşa că e posibil ca cerul să fi fost cu adevărat unul verzui…