Daca vrei sa cumintesti un om mandru, nu folosi cuvinte multe. Aminteste-i doar de firea omeneasca si de cuvintele inteleptului Sirah din Biblie: „Pentru ce se trufeste cel ce este pamant si cenusa?” (Eccl. 10, 9). Iar daca el va spune ca pamant si cenusa va deveni dupa moartea sa, fa-l sa inteleaga faptul ca si acum, cand traieste, nu este nimic mai mult. Sa nu se lase inselat vazand frumusetea chipului sau, simtind ca este sanatos si puternic si ca se poate bucura de bunatatile de pe acest pamant. Pamant si cenusa este, iar stricarea frumusetii sale incepe inca de cand el este in viata.
Cu totii putem vedea cat de neinsemnata este existenta noastra. Nu trebuie sa ajungem in clipa mortii ca sa ne dam seama ca nu suntem nimic pe fata pamantului. Sa intelegem lucrul acesta inca de pe acum, indreptandu-ne cu intelepciune gandul spre noi insine si in jurul nostru, privindu-ne pe noi si pe ceilalti. Dar sa nu ne pierdem indrazneala vazand stricaciunea firii omenesti. Dumnezeu nu a lasat lucrurile sa fie astfel pentru ca ne-ar uri, ci, dimpotriva, pentru ca ne iubeste si se ingrijeste de noi. In felul acesta, ne da mereu prilejul sa devenim oameni smeriti.
Asadar, atunci cand vezi pe cineva ca se umfla in pene de mandrie, ca priveste de sus si ca ridica sprancenele, ca are numai lucruri scumpe, ca ameninta si face rau semenilor sai, spune-i: „Pentru ce se trufeste cel ce este pamant si cenusa?”; inca din aceasta viata incepe stricarea frumusetii sale. Lucrurile acestea sunt deopotriva adevarate pentru omul de rand si pentru cel care sade pe tron imparatesc. Nu te lasa inselat de porfira, de coroana si de hainele cusute cu aur. Uita-te mai degraba la firea omeneasca a imparatului.
De ce te mandresti, asadar, omule? Coboara din inaltimile trufiei tale si vezi-ti saracia. Esti pamant si cenusa, umbra si fum, iarba si floare a campului. Ce motiv este acesta de mandrie? Ai putere peste multi oameni? Si la ce-ti foloseste sa ai putere peste multi oameni, daca patimile au putere asupra ta? Sau poate esti din aceia care acasa la ei sunt calcati in picioare de slujitorii sai, iar cand iese in piata, se arata mandri, pentru ca sunt stapani asupra mai multor oameni. Bine ar fi sa fii stapan peste patimile tale, sau macar asemenea celor pe care-i intalnesti in piata. Daca este vrednic de osanda cel care se lauda cu virtutile sale, nu este, oare, ridicol cel care se lauda cu lucruri de nimic?
Omule nefericit! Sufletul tau este macinat de cea mai infricosatoare dintre boli, care este boala pacatului, iar tu te mandresti cu banii tai multi, cu casele tale si cu pamanturile. Cum de nu stii ca acestea nu sunt ale tale? Iar daca nu dai crezare acestor cuvinte, vezi ce s-a intamplat cu cei de dinaintea ta. Si daca esti atat de imbatat de bogatii si de slava si nu tragi invataminte din ce au patit altii, mai asteapta putin si vei cunoaste pe pielea ta zadarnicia bunatatilor si placerilor pamantesti. Cand vei pleca din lumea aceasta trecatoare, vei fi despuiat de putere si vei fi nevoit sa lasi totul poate chiar unor oameni despre care nici nu voiai sa auzi in aceasta viata.
Asadar, sa nu uitati: omul si cele omenesti nu sunt decat pamant, cenusa, umbra si fum. Ce anume socotesti a fi lucru mare? O functie? Poate aceea de ministru? Fara indoiala ca sunt multi aceia care spun ca nu exista o functie mai mare ca aceasta. Dar sa stii ca ministrul nu are nimic in plus fata de tine. Amandoi aveti aceeasi fire cazuta in pacat. Amandoi veti muri nu peste multa vreme. Cand a devenit si pentru cata vreme va ramane ministru? Pentru cateva zile? Dar una ca asta se poate si in vise. „Da, dar visele sunt vise”, vei raspunde. Si ce? Toate cate se intampla in aceasta viata nu sunt vise? De ce sa nu le numim si pe acestea vise? Cand ne trezim dimineata, se dovedeste ca visele noastre de noapte nu au fost nimic, dupa cum atunci cand se innopteaza, intamplarile de peste zi nu mai sunt nimic. Si asa cum in timpul zilei, omul nu simte nicio multumire pentru visele de noapte, la fel si noaptea, el nu simte nicio multumire pentru cate au fost in timpul zilei.

Acela s-a facut ministru? Poti sa te faci si tu ministru intr-un vis. Vei spune: „Da, dar acela s-a facut ministru cu adevarat, pe cand eu doar am visat”. Si ce-i cu asta? El nu are nimic in plus fata de tine, decat faptul ca oamenii spun despre el: „Cutare este/a fost ministru”. Din aceste cuvinte, el simte o multumite desarta. Dupa ce s-au terminat de rostit cuvintele, s-a terminat si multumirea lui. La fel e si cu functia de ministru: cand s-a terminat cu ea, a disparut si slava.
Sa zicem ca un anumit om a ajuns ministru, dar nu pentru cateva zile, ci pentru trei sau patru ani. Unde sunt cei care au fost ministri timp de zece ani? Nicaieri. I-au uitat cu totii. Gandeste-te in schimb la Apostolul Pavel, de exemplu. Oare a fost si el uitat? Nu. Faimos a fost cat a trait si mult mai faimos a devenit dupa moartea sa, caci este cunoscut pretutindeni in lume, la atatea veacuri de cand a plecat din aceasta viata. Si vorbim acum numai despre pamant. Gandeste-te ce cuvinte ar putea infatisa slava sa din cer…
Cei care se lasa stapaniti de bogatii, de trufie si de slava desarta sunt la fel ca valurile marii: unul urca spre cer, altul coboara si se zdrobeste, unul este inaltat, iar altul smerit. Asta vrea sa spuna fericitul David prin cuvintele: „Sa nu te temi cand se imbogateste omul si cand se inmulteste slava casei lui” (Ps. 48, 17). Bine a zis: sa nu te temi, pentru ca nu va trece multa vreme si il vei vedea pe cel bogat sau slavit cazut la pamant, mort si nemiscat, despuiat de bunatatile sale pamantesti. Nimic din acestea nu poate lua cu el. Pe toate le lasa aici si pleaca pentru totdeauna, incarcat numai de pacatele si de rautatea sa.
Daca suntem mandri, viata noastra este necurata, chiar daca am fi curati trupeste si sufleteste. Toata inima semeata este uraciune inaintea Domnului. Slava desarta este un rau foarte mare nu numai pentru ca il impinge pe om spre pacat, dar mai ales pentru ca, adeseori, insoteste chiar virtutea! Nu se poate ca atunci cand omul tanjeste si dupa virtute si dupa slava, sa le dobandeasca pe amandoua. Le poate dobandi pe amandoua daca urmareste doar virtutea cereasca, pentru ca la ea se poate adauga si slava. Dar cand le doreste pe amandoua, nimic nu izbandeste. Asadar, cel care savarseste o fapta buna, incercand sa castige si slava oamenilor, fie o castiga, fie nu, el isi ia rasplata in aceasta viata si nu va mai lua nici un fel de rasplata in viata viitoare. De ce? Pentru ca in loc sa astepte multa si vesnica plata de la Domnul, a voit rasplata neinsemnata si vremelnica a oamenilor.