Cernobîl a fost cea mai mare centrală nucleară din fosta URSS, constând din 4 reactoare care produceau 1.000 de MW de energie electrică fiecare și, de asemenea, plutoniu pentru programul sovietic de arme nucleare. Reactoarele erau periculoase, pentru că nu aveau sisteme de siguranță adecvate pentru a evita o catastrofă. În februarie 1979, Yuri Andropov, șeful KGB, a trimis un memoriu în care își exprimă marea îngrijorare cu privire la standardele de construcție a reactoarelor.
În primele ore ale zilei de 26 aprilie 1986, la ora 1:23 AM, o serie de teste prost organizate au dus la distrugerea unuia dintre reactoarele de la Cernobîl. Explozia, cauzată de aburul supraîncălzit din unitatea de răcire a reactorului, a aruncat în atmosferă resturi radioactive din centrală, au lăsat libere tone de material radioactiv și a aprins atelierul mecanic al centralei. În Pripyat, un oraș la 2 kilometri distanță, localnicii au admirat strălucirea roșiatică a vârfului centralei, în timp ce pompierii, fără echipament de protecție adecvat, au lucrat toată noaptea și au reușit să stingă incendiul câteva ore mai târziu, dar acesta a fost doar începutul celui mai mare accident nuclear din istoria omenirii.
Peste o lună, sute de mineri au săpat tuneluri sub uzină pentru a instala echipamente de răcire în scopul de a preveni o nouă explozie, în timp ce alți muncitori au colectat manual resturile radioactive de pe acoperișul uzinei. Vânturile au răspândit radiațiile, echivalente cu patru bombe atomice de la Hiroshima în fiecare oră, în toată Europa, iar 135.000 de oameni care trăiau pe o rază de 30 de kilometri de Centrala de la Cernobîl au fost evacuați din casele lor. A fost creată o zonă de excludere de 2.800 de kilometri pătrați, care a fost extinsă ulterior la 4.300 de kilometri pătrați.
Aproximativ 600.000 de oameni au participat la procesul de curățare, dintre care 200.000 au fost implicați de la începutul accidentului și au primit doze mai mari de radiații, având nevoie de asistență medicală specializată pentru tot restul vieții; cel puțin 3.000 au murit din cauza expunerii la radiații.
Sute de vehicule blindate, elicoptere și alte echipamente folosite în caz de urgență au trebuit să fie abandonate, deoarece au devenit prea radioactive. Orașul Pripyat, care găzduia 47.500 de oameni, este acum un oraș fantomă, iar zona înconjurătoare este încă radioactivă. În Belarus, peste două milioane de oameni încă trăiesc într-o zonă contaminată.
Foarte interesant, dar când evenimentele catastrofale au început să aibă loc în aprilie 1986, unii oameni au văzut o navă plutind deasupra centralei electrice de la Cernobîl. Martorii oculari au spus că un OZN a stat acolo timp de șase ore, sute de oameni văzându-l, iar pe parcursul unei luni, piloții de avioane și elicoptere au raportat o creștere a activității ozenistice în jurul Cernobîlului.
OZN-uri deasupra Cernobîlului
Mihail Varitsky, unul dintre martorii oculari, a declarat pentru ziarul rus „Pravda”: „Eu și alți oameni din echipa mea am mers noaptea la locul exploziei. Am văzut o minge de foc care zbura încet pe cer. Cred că mingea avea 6 sau 8 metri în diametru. Apoi am văzut două raze de lumină roșiatică care s-au extins spre partea expusă a uzinei. Obiectul se afla la aproximativ 300 de metri de reactor și evenimentul a durat aproximativ trei minute. Luminile obiectului s-au stins, iar acesta a zburat spre nord-vest. Atunci am observat că nivelul radiațiilor a scăzut de aproape patru ori și probabil că asta a prevenit o explozie nucleară”. Foarte interesantă e ultima frază…
Fie prin intervenția extratereștrilor sau nu, din fericire nu a mai avut loc o explozie nucleară a reactorului, care conținea aproximativ 180 de tone de uraniu îmbogățit în interior. Dacă s-ar fi produs explozia nucleară, jumătate din Europa ar fi devenit nelocuibilă secole întregi, iar efectele radiațiilor ar fi afectat fiecare locuitor al planetei.