„OZN-urile sunt de pe alte planete, care sunt puțin mai avansate din punct de vedere tehnic în raport cu noi, cei de pe Pământ” – iată ce declara astronautul NASA Gordon Cooper

La 7 octombrie 1958, NASA a iniţiat un proiect spațial cu oameni la bord, numit ulterior Proiectul Mercury. Durata Proiectului Mercury a fost de aproximativ 4 ani și 8 luni din momentul lansării oficiale, până la încheierea misiunii de 34 de ore pe orbită a astronautului Gordon Cooper.
Gordon Cooper a susținut că a avut chiar el întâlniri cu OZN-uri, și-a exprimat convingerea că extratereștri din afara sistemului nostru solar se află printre noi și a oferit chiar declarații remarcabile despre controversa privind OZN-urile în fața unor personalități importante și influente din interiorul ONU.
Cooper a pătruns prima dată în lumea misterioasă a OZN-urilor în 1951, când a avut o serie de întâlniri cu nave spațiale zburătoare, în timp ce activa în Forțele Aeriene ale SUA din Germania de Vest. Conform spuselor lui Cooper, aceste întâlniri avuseseră loc atunci când el și alți câțiva piloți zburau la bordul unor avioane F-86, în patrulă deasupra Germaniei de Vest, iar atenția le fusese brusc atrasă de ceva ce semăna cu un convoi uriaș, la mare înălțime, de avioane de formă circulară. Absența totală a aripilor, a cozilor, a elicelor și chiar a motoarelor, precum și viteza lor fantastică și capacitatea incredibilă de manevră i-au făcut pe Cooper și pe camarazii lui să ajungă la o singură concluzie: avioanele neobișnuite nu erau altceva decât farfurii zburătoare de pe o altă planetă.
Fiind chestionat în anul respectiv de revista „Omni” asupra subiectului întâlnirii sale din 1951, Cooper a confirmat realitatea acestei întâlniri, date fiind poziția și experiența sa în Forțele Aeriene Americane și, mai târziu, în NASA: „Ca urmare a legăturii mele cu avioanele și navele spațiale, cred că am o idee  destul de bună despre ce deține oricine de pe această planetă și despre capacitățile lor tehnologice și sunt convins că cel puțin o parte dintre OZN-uri nu sunt de pe Pământ”.
Apoi, în 1985, când OZN-urile au revenit, pentru scurt timp, pe agenda de  lucru a Națiunilor Unite, Cooper a spus următoarele cuvinte memorabile, care au  fost înregistrate pentru posteritate: „Cred că aceste vehicule extraterestre și echipajele lor vizitează această planetă venind de pe alte planete, care sunt puțin mai avansate din punct de vedere tehnic în raport cu noi, cei de pe Pământ”.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


Partners: FYTube , Filme Seriale Online , masini in rate