O legendă foarte veche despre întemeierea Daciei: 4 conducători de Uriaşi (Ceahlăul, Omul, Caraimanul și Vârful cu Dor) au fost creatorii teritoriului în care trăim

Un jurnalist italian susţine că are fotografii cu extratereştri de pe „planeta Clarion”, situată la 150.000 de ani-lumină faţă de Pământ

„Muntele pierdut” din Spania are o legendă străveche ce ne vorbeşte despre „zeii din Atlantida”. Aici s-ar afla ascunsă şi o bază extraterestră (aşa cum susţine un avocat)…

Incredibilă imagine a unei nebuloase aflată la distanţa de 7.500 de ani-lumină: pare a fi o „păpădie cosmică” sau un foc de artificii…

„ÎN SFÂRŞIT! Semnal extraterestru de pe Proxima Centauri, confirmat de astronomii ESA, de regizorul NASA!” – aflăm dintr-un videoclip YouTube

Arheologii mexicani au descoperit tuneluri misterioase ce duc către „iad” / „lumea subterană”. Ele aparţin de civilizaţia antică zapoteca

Petroglife misterioase din Italia, vechi de 8.000 de ani, ne prezintă costume de astronauţi?

„Demonul Dover” – creatura umanoidă stranie văzută de mai mulţi martori. Criptid, extraterestru gri, specie din altă dimensiune sau altceva?

O plantă de coşmar pentru oameni: urzica australiană. Înţepătura ei atroce poate fi simţită şi după an…

„Giulgiul din Torino” nu poate fi real – demonstrează un expert brazilian în grafică pe calculator. În 2022, experţii italieni demonstrau că giulgiul e autentic…

Legendele populare ne spun că Ardealul a fost „ţara uriaşilor”, care ar fi trăit aici până undeva în secolul al XV-lea. Uriaşii ar fi ajutat şi la ridicarea „Castelului Corvinilor” de la Hunedoara (1452)

Minunile de la Mănăstirea Râmeţ (jud. Alba) ale Sf. Ghelasie: izvoare care vindecă, craniu zburător, urma în piatră lăsată de asinul sfântului

Potrivit lui Baba Vanga, sfârşitul lumii va începe în anul 2025, dar sfârşitul tuturor lucrurilor va fi în 5079

Ceva ciudat se întâmplă cu sonda spaţială Voyager 1: a pierdut contactul cu NASA și şi-a activat un transmițător neutilizat din 1981

„Zeiţa de la Vidra”: un artefact uluitor, vechi de 4000 de ani, descoperit lângă Bucureşti

Un satelit mic al planetei Uranus – Miranda – ar putea găzdui viață extraterestră într-un ocean subteran ascuns, relevă un nou studiu ştiinţific

Un poliţist argentinian spune că ar fi fost răpit de „extratereştri cu ochii roşii”

Una din legendele misterioase despre Ceahlău o găsim în poezia lui Eminescu – „Strigoii”

Prima navă românească cu aburi – „Prințul Vogoride” (1858)


Partners: FYTube , Filme Seriale Online , masini in rate