Priviţi această poză de acum 30 de ani: în ea apare actualul dictator al Coreei de Nord, Kim Jong-un, care a făcut ani de zile şcoala şi facultatea în Elveţia! Şi foarte puţini şi-au dat seama…

Corbii sunt mai inteligenţi decât credem: aceste păsări au o personalitate puternică, folosesc şabloanele mentale, fac statistici de bază și chiar găzduiesc funeralii pentru membrii decedați ai familiei!

Joe Dispenza, un specialist in vindecare holistica, ne prezinta secretele meditatiei asupra glandei pineale

Nu cumva zeul Thor a fost un Nefilim (adică un hibrid oameni – îngeri), aşa cum putem citi în Biblie?

În martie 2025, dispar inelele lui Saturn. De ce această planetă va fi văzută diferit pe cerul nopţii?

„Operațiunea Sunray”: între anii 1990 – 1992, Armata Bulgară a săpat un tunel imens, sperând să descopere artefacte deosebite. În schimb, se crede că s-ar fi găsit o „creatură non-umană aflată în animaţie suspendată”…

Uriaşul din poză chiar a existat, a fost român, avea 2,22 metri şi se numea Gogea Mitu! Şi fotografia nu e Photoshop…

OZN-urile au intervenit la centrala nucleară de la Cernobîl, în 1986, pentru a preveni o a doua explozie, care ar fi făcut ca jumătate de Europă să fie nelocuibilă secole întregi?

Cazul ciudat al unui psiholog american – un fizician atomist credea că duce o dublă existenţă (trăia concomitent şi pe Terra, dar şi pe o exoplanetă îndepărtată numită Seraneb)

Într-o lucrare din 1962, un futurolog american e tranşant: inteligenţe non-umane automatizate s-au localizat probabil pe unele planete din sistemul nostru solar

Secretul celebrei fotografii a lui Einstein cu limba scoasă

Quasari care se deplasează de 10 ori mai repede decât viteza luminii!?? Asta înseamnă că Universul „nostru” se întrepătrunde cu un Univers tahionic, atemporal

21 octombrie 1963 – în Argentina, 3 femei văd o farfurie zburătoare cu lumină verzuie. Analizele urmelor lăsate de OZN au stabilit: 96,48% carbonat de calciu și 3,51% carbonat de potasiu

Cel mai probabil, Soarele nostru are o stea-companion ascunsă, care, odată la 13/26 de milioane de ani, produce dezastre pe Terra

O ipoteză extraordinară: „Marele Sfinx” din Egipt a avut ca sursă de inspiraţie „Sfinxul din Bucegi”? Vechii egipteni îşi aveau originea în traci?

Opinie halucinantă a filozofului interbelic român Ştefan Zeletin, despre religie şi Dumnezeu: „Ce fel de om trebuie să fie acela, care să se închine unor stafii fără carne și oase?”

Culorile pot fi folosite cu succes pentru tratarea anumitor afectiuni

Halucinant! Cercetătorii au dezvoltat o tehnică prin care pielea oamenilor să devină transparentă, astfel încât organele, muşchii, oasele şi ţesuturile să fie văzute direct…

Regele Charles deţine o imensă bibliotecă secretă cu cărţi despre OZN-uri şi paranormal – susţine un nou documentar

Într-o fotografie din 1865, din new York, apar mai multe „antene” pe clădiri. Sigur nu pot fi antene radio / TV (nu se inventaseră atunci). Paratrăsnete? Altceva?


Partners: Crypto News , FYTube , Filme Seriale Online , masini in rate