Imagine: BubbeCrafts / nightcafe.studio AI
Când aud cuvântul labirint, oamenii se gândesc, imediat, la celebrul palat de la Knossos al regelui Minos din Creta, construit de legendarul Dedal. Denumirea de labirint au scornit-o arheologii, pentru că palatul avea aproape 1.500 de încăperi legate prin culoare întortocheate, scări răsucite, ieșiri false, magazii și săli de primire, încât te pierdeai în el.
De fapt, arheologii nu sunt cu totul siguri că labirintul mitologic s-ar fi aflat la Knossos, în Creta. Palatul lui Minos s-a născut dintr-un nucleu (curtea și încăperile regelui), căruia i s-au tot adăugat alte acareturi ce s-au întins pe câteva hectare și s-au înălțat pe 4-5 etaje, ca un stup. În Creta au existat 90 de astfel de cetăți-orașe.
Palatul-labirint de la Knossos a avut o curte centrală (unde se desfășurau sărbătorile minoice, care cuprindeau și lupte cu tauri), precum și alte zeci de curți, mai mici. Acoperișurile erau plate, ca la blocurile noastre de azi, dar aveau scurgeri interioare, prin care apa de ploaie era adunată în bazine-cisternă, pentru că în Creta plouă numai toamna și iarna, iar nevoia de apă era mare. În acest palat străvechi exista apă curentă și canalizare; în curțile de la Knossos existau și fântâni arteziene, ceea ce înseamnă că supușii lui Minos, acum 4.000 de ani, cunoșteau principiul vaselor comunicante! Și încă o curiozitate: în palatul-labirint de la Knossos au existat și ascensoare! Acționate, desigur, de oameni, cu ajutorul scripeților.
Supușii lui Minos foloseau coloanele pentru susținerea tavanului sălilor mai mari. Dar, curios, coloanele cretane erau mai groase în partea superioară și se subțiau spre bază. Privind fotografia unei astfel de săli cu coloane, ai impresia că ai poza cu susul în jos.
Pereții palatului-labirint de la Knossos sunt, în mare parte, pictați în culori vesele, puternice; una din camere are, de pildă, un perete cu delfini albaștri. Pe zidurile unui culoar sunt înfățișați câțiva tineri frumoși, zvelți, iar sala cu coloane are pereții pictați, cu scuturi de luptători. Întrebarea care se pune este cum s-a lucrat la Knossos, că pictura rezistă timpului?