„Teoria Pământului gol” a fost elaborată de scriitorul american William Reed în cartea „Fantoma Polilor” (1906). Ideea a fost extinsă de Marshall B. Gardner în cartea „O călătorie spre interiorul Pământului. Au fost oare polii descoperiţi?” (1920).
Modelul Pământului gol ar fi următorul:– o coajă groasă de circa 1287 km, în mijlocul căreia s-ar afla zona intens gravitaţională (între suprafaţa interior-concavă şi cea exterior-convexă pe care ne aflăm);– două deschideri circulare polare de aproximativ 644 km, care lasă să treacă fluidele;– un Soare central mai puţin strălucitor (cu un diametru de circa 483 km);– la nivelul suprafeţei interioare concave, în care predomină continentele faţă de mări, ar fi o climă subtropicală stabilă (24 grade C) cu vegetaţie şi faună bogate.
O.C. Huguenin a scris „Din lumea subterană spre cer. Farfuriile zburătoare” (1957), iar comandorul Paulo Justino Strauss a ţinut conferinţe privind originea terestră a OZN-urilor. Ei au preluat ideile de la profesorul lor, Henrique Jose de Souza, preşedintele Societăţii Teozofice Braziliene. Lumea subterană nu s-ar reduce la caverne, ci ar fi un gol suficient de mare încât să încapă oraşe înfloritoare.
Huguenin este convins că OZN-urile sunt aparate de zbor (vimana) ale atlanţilor. Ele foloseau o energie derivată direct din atmosferă şi cu ele ar fi călătorit unele personaje istorice (epopeea Ramayana). La Mysen (India) există manuscrisul „Vymachka Shostra” („Ştiinţa aeronauticii”) scris cu 3.000 de ani înaintea zborului fraţilor Wright, în 8 capitole cu diagrame descrie 3 tipuri de nave aeriene (inclusiv aparate care nu iau foc, nu se sfărâmă), 16 materiale care absorb lumina şi căldura.
Redactorul şef al revistei „Farfurii zburătoare” (1959), Ray Palmes, şi-a abandonat credinţa privind originea extraterestră a OZN-urilor în favoarea acestei noi teorii. Revista a adunat dovezi considerate de redactorii ei inatacabile. Dr. Raymond Bernard reia în cartea „O lume ascunsă” (1969) problemele puse de W. Reed şi M.B. Gardner şi le explică logic, simplu şi normal. Autorul presupune rezolvarea acceleraţiei, vitezei, direcţiei (unghi drept sau chiar inversare) şi modului de propulsie prin teoria generală a relativităţii, care reduce gravitaţia şi inerţia la acelaşi fenomen.