Imagine: pixabay.com (Commons Creative – free)
Sarea este cea mai obișnuită formă de sodiu și se adaugă în alimente, pentru a spori gustul sau pentru a prelungi durata de valabilitate. Majoritatea oamenilor au auzit sfatul medicilor – acela de a reduce sarea la masă. Acest lucru se datorează faptului că aporturile ridicate de sodiu sunt asociate cu hipertensiunea arterială, un factor major de risc pentru bolile cardiovasculare, atacuri de cord și accidente vasculare cerebrale.
Într-un studiu recent – „Consumul de sodiu și sănătatea: ce ar trebui să recomandăm pe baza dovezilor actuale?” – cercetătorii au examinat dacă sfaturile privind reducerea substanțială a aporturilor de sodiu sunt susținute şi de dovezi solide. Autorii sugerează că aporturile actuale de sodiu la nivel mondial, care variază de la 3-5 grame pe zi, sunt asociate cu cele mai scăzute riscuri pentru un atac de cord, accident vascular cerebral sau moartea prematură. Și că atacurile de cord și accidentele vasculare cresc doar atunci când aporturile de sodiu sunt mai mari sau mai mici decât acest nivel (3-5).
O linguriță de sare cântărește în jur de 5 grame și conține 2 grame de sodiu. Australienii consumă aproximativ 3,6 grame de sodiu pe zi, echivalent cu 9,2 grame (aproximativ 2 lingurițe) de sare de masă. Aceasta este mai mare decât ținta dietetică sugerată de 2 grame de sodiu (5 grame de sare) pe zi. Consumul de sodiu din Australia este similar cu restul lumii. Datele din 66 de țări, reprezentând trei sferturi din populația adultă a lumii, au arătat că valoarea consumului mediu de sodiu este de 3,95 grame pe zi și că variază între 2,2 și 5,5 grame pe zi.
Un recent studiu realizat în 600 de sate din China rurală arată că reducerea aporturilor de sare poate reduce riscul unei boli cardiovasculare, infarct și accident vascular cerebral. Rata oricărui eveniment cardiovascular major, inclusiv atacul de cord, a fost cu 13% mai mică în rândul celor care au consumat mai puţină sare. Acest studiu demonstrează beneficiul reducerii aportului de sodiu din dietă.
Dar, este riscant să mănânci prea puțină sare? Oamenii au nevoie de sodiu pentru a menține procesele esențiale ale corpului, cum ar fi volumul fluidelor și stabilitatea celulară. Nivelurile de sodiu sunt echilibrate printr-un sistem sensibil de procese chimice, pentru a se asigura că sodiul în exces este excretat în urină.
Există dovezi contradictorii despre sănătatea inimii atunci când aveți aporturi de sodiu foarte mici. Unii cercetători au sugerat că ar putea apărea probleme de sănătate atât în cazul aporturilor foarte mici de sare, cât și în cazul celor foarte mari.