Parul de inger este un fenomen uluitor care, pana in momentul de fata, nu a putut fi explicat satisfacator. Este o incantare sa-l zaresti, fiind alcatuit din fire matasoase care ploua pe pamant si arata superb pe fundalul cerului albastru fara nori. Dar e de-ajuns sa intindeti mana ca sa-l atingeti si va disparea aproape instantaneu, sub ochii vostri.
Ploaia de panze de paianjen din 1741
In 1741, un coltisor din tinutul Hampshire din Anglia a devenit vestit pentru o ceata de funigei care a durat cateva ore. Locuitorii din trei orase mici – Bradley, Selbourne si Alresford – au vazut ploaia splendida. Un martor a relatat patru ani mai tarziu intr-o scrisoare uimitorul eveniment:
„Pe masura ce dimineata inainta, soarele era tot mai cald si mai stralucitor, iar ziua a devenit una dintre cele mai frumoase, asa cum nu exista in niciun alt anotimp decat toamna: fara nor, calma, senina si demna chiar de sudul Frantei. Cam pe la ora noua dimineata, o aparitie foarte stranie ne-a captat atentia – o ploaie de panze de paianjen care cadeau din regiunile foarte inalte si au continuat sa cada neintrerupt pana la sfarsitul zilei. Aceste panze nu erau fire simple care pluteau in aer in toate directiile, ci fulgi sau ghemotoace perfecte; unele aveau cam un inch [2,5 cm] latime si cinci sau sase inchi [13-15 cm] lungime si cadeau cu o viteza care indreptatea presupunerea ca erau cu mult mai grele decat aerul.
Oriunde ti-ai fi intors privirile, vedeai aceiasi fulgi proaspeti care continuau sa cada fara intrerupere, sclipind ca stelele atunci cand se orientau spre soare … O astfel de ploaie nu a mai fost observata niciodata, nici inainte, nici dupa acest eveniment; dar in acea zi, fulgii atarnau in copaci si in tufisuri si erau atat de desi, incat daca ai fi vrut si ai fi fost suficient de harnic, ai fi putut strange un cos plin.”
Alte cazuri de par de inger
Aceasta relatare este una dintre cele mai cunoscute povestiri despre ploaia de par de inger, dar nu este vorba in niciun caz despre un incident izolat. De atunci s-au mai semnalat astfel de intamplari stranii si in alte parti ale lumii, dar cele mai multe s-au inregistrat in America de Nord, Australia, Noua Zeelanda si Europa Occidentala.
In 1914, la putin timp dupa ce incepusera in Australia de Sud ploile de iarna, s-au semnalat ploi cu par de inger in bucati de cate 15 si 23 cm lungime care se dizolvau rapid la atingerea solului. Trei saptamani mai tarziu, s-a starnit o noua ploaie de acest fel care a durat o ora.

Dupa cum se mentioneaza in numarul pe 1950 al revistei Philadelphia Inquirer, doi politisti din Philadelphia de Sud (Statele Unite) se aflau in patrula de seara cand au vazut un fel de parasuta care cadea pe pamant. Obiectul avea o lungime de 1,8 m si cand a aterizat in cele din urma, politistii au vazut ca straluceste in nuante de purpuriu si argintiu. Unul dintre oameni a intins mana ca sa atinga substanta, dar „materia pe care a pus mana s-a dizolvat imediat si nu a lasat decat o usoara urma lipicioasa, fara miros”. Dupa 25 de minute disparuse complet.
Doi ani mai tarziu, un director de scoala din Oloron-Sante-Marie din sud-vestul Frantei a vazut pe cer niste obiecte pe care nu le-a putut identifica. Siajul acestora era format din urmele unei substante necunoscute, initial gelatinoase, care s-a transformat imediat in vapori.
Parul de inger = panza de paianjen?
Semnalarile la nivel global ale „parului de inger” au continuat sa apara cu o frecventa surprinzatoare, uneori, cu precizarea ca se prezentau sub forma de bulgari, nu de fulgi. Descrierile variau de la filamente fluorescente, trecand prin fulgi si fire si ajungand chiar la gelatina. S-a presupus ca ar fi vorba de o substanta secretata de paianjeni sau de o alta insecta care produce fire de matase. Paianjenii migreaza uneori dusi de curentii de aer, dar in materia descrisa ca „par de inger” nu exista paianjeni si nu s-a demonstrat pana acum niciun fel de legatura cu acestia.
Analiza stiintifica a „parului de inger”
Calitatile mistice ale substantei sunt accentuate de faptul ca unele dintre relatari – insa nu toate – sunt asociate cu prezenta unor obiecte zburatoare neidentificate (OZN). Pana in momentul de fata au existat putine cercetari coordonate in domeniul parului de inger. Aceasta se datoreaza, in primul rand, lipsei de date concrete, deoarece substanta tinde sa dispara imediat ce ajunge in contact cu pielea omului. Exista insa o femeie care incearca sa schimbe situatia. Analista stiintifica Phyllis Budinger, din Ohio, a folosit numarul relativ restrans de mostre de par de inger pentru a trage anumite concluzii in legatura cu continutul lor chimic.
Phyllis Budinger a cercetat patru mostre, obtinute din toata America de Nord. In mod incredibil, prima data din 1977 si a fost depozitata timp de peste douazeci de ani in doua borcane de sticla, etanse, inainte sa fie analizate. Mostra provine dintr-o ploaie care a cazut la Los Gatos, California, si a ramas uitata pana in 1998. In 1999, un sofer amuzat care parcursese vreo 24 de kilometri printr-o ploaie de par de inger in apropiere de Sacramento, California, a prelevat a doua mostra. Unele fire aveau numai cativa centimetri lungime, in timp ce altele ajungeau pana la 17 cm. A treia mostra provenea din Burlington, Virginia de Vest, in 2000, si a fost descoperita dupa ce o femeie auzise cu o noapte in urma un zgomot ciudat, ca un rapait de toba, in afara casei ei. Numai in acest caz substanta in care s-a transformat a fost descrisa drept vascoasa. In mod inexplicabil, atat stapana casei, cat si cainele acesteia s-au imbolnavit dupa ce au gasit parul de inger, desi nu se stie daca intre cele doua evenimente exista vreo legatura.
Shenandoah in Iowa este locatia de unde provine cea de-a patra mostra de par de inger. Ploaia se produsese in 1981 si durase sase ore. Acest caz se remaca in mod special, deoarece a fost legat de aparitia unui OZN.
Phyllis Budinger a analizat mostrele de la Los Gatos cu ajutorul unui microscop extrem de puternic si a observat fascicule de fibre si nu fire independente. Acestea erau chiar mai subtiri decat firul panzei de paianjen si picaturile care se vad adesea pe panza arahnoidelor aici erau absente. Cu toate acestea, desi panza de paianjen este caracterizata adesea prin prezenta picaturilor, nu se intampla intotdeauna asa. Trebuie sa se mai efectueze si alte cercetari ale panzelor de paianjen pentru a se clarifica acest lucru.
Parul de inger provine de la o sursa biologica neidentificata
Phyllis Budinger a stabilit ca toate cele patru specimene au o structura moleculara asemanatoare. L-a definit ca „polimer continand legaturi de tip proteinic”. Polimerul este format din mai multe unitati repetate de molecule mai mici, in timp ce amidele sunt compusi pe baza de amoniu. Constatarile lui Phyllis Budinger au condus la concluzia ca parul de inger provine de la o sursa biologica. Dar deocamdata aceasta sursa nu a fost identificata. Exista anumite asemanari intre parul de inger si matasea de omida sau de paianjen, dar se pare ca nu sunt identice.
Parul de inger este foarte dificil de colectat, dar si extrem de sensibil. El este supus contaminarii cu substantele aflate in aburii eliberati prin tevile de esapament ale masinilor sau chiar cu mana omeneasca, ceea ce poate distorsiona rezultatele analizelor chimice.
Phyllis Budinger stie ce e de facut in momentul de fata pentru a rezolva misterul parului de inger. „Fara indoiala, este nevoie de o baza de date mai ampla. Cel mai important ar fi sa dispunem de mostre de par de inger de la evenimente care coincid cu semnalarile de activitati OZN. Avem nevoie de mai multe mostre din locatii diferite si din ploi produse in momente diferite ale anului. Din pacate, cele mai multe date provin din SUA si din luna octombrie… Este nevoie de o prelevare adecvata a mostrelor. Aceasta trebuie efectuata cat mai curand dupa producerea fenomenului… este necesar sa facem o testare analitica corespunzatoare.”
Pana cand aceasta abordare stiintifica va fi transpusa in practica, privelistea neobisnuita a caderii parului de inger poate fi considerata unul dintre misterele care continua sa dainuie si astazi.