Philip K. Dick a fost un scriitor foarte influent, deși practic necunoscut în afara cercurilor SF. Filozofia intrigantă a lui Dick cu privire la natura realității a devenit un element de bază al cinematografiei moderne de la Hollywood. Blockbustere precum „Total Recall”, „Minority Report”, „The Adjustment Bureau”, „Blade Runner” sau „Paycheck” s-au bazat vag pe romanele sau nuvelele sale, iar filme precum „The Eternal Sunshine of the Spotless Mind”, „Memento”, „The Matrix”, „The Truman Show” sau „Inception” datorează mult viziunii lui Dick.
Una dintre cele mai interesante teme ale scrierilor lui Dick a fost conceptul de „precog”, o persoană care ar putea „vedea” viitorul înainte ca acesta să se întâmple . În 1954, Phil a introdus conceptul de precogniție în romanul său „The World Jones Made”. În acest roman, Floyd Jones poate vedea exact un an în viitor. După aceea, „precogi” apar în mod regulat în romanele și nuvelele sale, în special nuvela sa din 1956 „The Minority Report”, în romanul din 1964 „Martian Time” și în multe altele.
Ce l-a determinat pe Philip K. Dick să fie interesat de precogniție? Nu fusese o temă specială în SF-ul clasic și nici nu făcuse parte din cărțile pe care tânărul Philip le-a citit în timpul copilăriei și adolescenței sale. Răspunsul poate consta într-un fapt simplu: Philip K. Dick însuși a fost un „precog”. El nu a scris ficțiune, ci opera sa a fost o autobiografie foarte deghizată.
La fel ca mulți dintre colegii săi de școală, Phil trebuia să urmeze Universitatea din California, în orașul său natal, Berkeley. Dar pentru a face acest lucru trebuia să obțină notele de intrare necesare. Această posibilitate a început să se estompeze rapid atunci când, în timpul unui test crucial de fizică, Phil nu a reușit să-și amintească principiul-cheie din spatele deplasării apei. Deoarece 8 dintre cele 10 întrebări implicau acest principiu, exista o mare problemă. Dar apoi ceva s-a întâmplat: o voce i-a explicat clar și precis tânărului toate principiile științifice de care avea atâta nevoie să le înțeleagă. Tot ce trebuia să facă Phil era să scrie cuvintele din capul lui. Ca urmare, Phil a primit nota 10.
Deși această „voce” a dispărut efectiv de mulți ani, Phil a continuat să simtă că există o parte din el care i-a fost cumva străină. De-a lungul anilor, vocea a rămas tăcută, dar apoi a reapărut sporadic mai târziu. Într-un interviu din 1981, el a declarat: „Aud vocea spiritului doar când adorm sau când mă trezesc. Trebuie să fiu foarte receptiv să o ascult. Este extrem de slabă. Se pare că vine de la un milion de mile depărtare”.
În februarie și martie 1974, vocea avea să reapară și să rămână cu el. Totul a început destul de nevinovat. Phil avea dureri considerabile după ce i s-a îndepărtat o măsea de minte. Soția lui, Tessa, a sunat medicul dentist care i-a prescris analgezice. Întrucât Tessa nu voia să-și lase soțul singur într-o asemenea stare de agitație, ea a întrebat dacă cineva îi poate livra rețeta acasă la ea, în Fullerton. O jumătate de oră mai târziu a sunat soneria și Phil a alergat la ușă. Deschizând-o, a văzut o tânără care ținea în brațe analgezicele atât de necesare.
Phil se uită la ea uluit. În jurul gâtului tinerei femei era un colier cu un pandantiv în formă de pește. Phil a întrebat-o ce este și ea a explicat că era un semn folosit de primii creștini. Dick a raportat mai târziu că aceasta a fost prima dată când a experimentat lumina roz. A spus că o rază de lumină a ieșit din pandantiv și i-a intrat în creier. Această lumină i-a deschis o parte a creierului care era latentă de multă vreme.
El a descris-o astfel: „Am experimentat brusc ceea ce am învățat mai târziu că se numește anamneză, un cuvânt grecesc care înseamnă literalmente „pierderea uitării”. Mi-am amintit cine sunt și unde eram. Într-o clipă, cât ai clipi, totul s-a întors la mine”.
De-atunci, „tovarășul ascuns” al lui Phil a devenit foarte activ în viața lui. A decis că Phil devenise prea neglijent în înfățișarea sa personală. L-a forțat să iasă și să-și tundă barba. Entitatea l-a făcut pe Phil să meargă la cumpărături pentru haine noi. De asemenea, „vocea” l-a forțat pe Phil să arunce acele medicamente care se dovedeau problematice pentru sănătatea lui. A găsit vinul prea acid pentru stomacul său sensibil și i-a sugerat să treacă la bere.
Entitatea invizibilă avea multe abilități care, din păcate, îi lipseau lui Phil, cum ar fi perspicacitatea afacerilor. Și-a dat seama că a făcut o mare mizerie cu afacerile sale și în câteva săptămâni entitatea a rezolvat problema. De asemenea, Phil și-a concediat agentul după ce a descoperit nereguli masive.
Toate acestea au fost intervenții minore în comparație cu salvarea vieţii fiului lui Phil. Scriitorul spune cum, într-o dimineață, zăcea într-o stare de semi-somn, când a auzit vocea spunându-i că fiul său nou-născut, Christopher, avea un defect congenital potențial fatal și avea nevoie de îngrijiri medicale urgente. De fapt, vocea era destul de precisă când spunea: „Fiul tău are o hernie inghinală dreaptă nediagnosticată. Hidrocelul a coborât în ​​sacul scrotal. El are nevoie de atenție imediată sau va muri în curând”. Christopher a fost dus la medicul de familie și, desigur, s-a confirmat că avea exact problema descrisă de „voce”, necesitând o intervenție chirurgicală.
Care a fost sursa acestei „voci” și cum avea informații necunoscute lui Phil? Scriitorul a concluzionat că era o parte nemuritoare a lui însuși, ceva ce el a numit „plasmat”. El a susținut că această entitate s-a unit cu el și, făcând asta, a luat formă umană, ceea ce Phil a numit „homoplasmating”. Mai târziu avea să descrie cum mintea lui fusese invadată de o „minte transcendent rațională, de parcă aș fi fost nebun toată viața și aș fi devenit brusc sănătos”. El a explicat că „angoasa mentală a fost pur și simplu îndepărtată de la mine ca și cum ar fi prin poruncă divină o putere divină transcendentală care nu era rea, ci a intervenit pentru a-mi restabili mintea, a-mi vindeca corpul și a-mi da un sentiment al frumuseții, bucuriei şi al lumii sănătoase”.
Această ființă și-a putut folosi puterile pentru a-l ajuta pe Phil să cunoască viitorul. De fapt, Phil și-a dat seama că această ființă fusese sursa unei serii de incidente precognitive deosebite care au avut loc de-a lungul vieții sale. De exemplu, în romanul său din 1974 „Flow My Tears, the Policeman Said”, adică „Curgeţi lacrimile mele, spuse poliţistul”, Phil povesteşte o secvență în care unul dintre personajele sale, Felix Buckman, este supărat de moartea surorii sale geamăne, Alys. Se trezește la o benzinărie deschisă toată noaptea și acolo întâlnește un bărbat ciudat. Buckman și bărbatul încep o conversație.
În vara lui 1978, Phil a decis în mod neobișnuit să iasă noaptea târziu pentru a pune o scrisoare. În întuneric, a văzut un bărbat lângă o mașină parcată. Phil și-a pus scrisoarea și, pe drumul de întoarcere, omul era încă acolo. Phil s-a apropiat de bărbat și l-a întrebat dacă totul era în regulă. Bărbatul a răspuns că a rămas fără benzină și nu are bani la el. Phil a scos nişte bani şi i-a dat  bărbatului. Bărbatul i-a cerut adresa lui Phil și a spus că se va întoarce mai târziu și îi va da banii înapoi.
Când Phil a intrat în apartamentul său, și-a dat seama că banii nu i-ar fi de folos bărbatului său: nu existau benzinării în apropiere. Phil s-a întors afară, l-a găsit pe bărbat și s-a oferit să-l ducă la cea mai apropiată benzinărie pe toată durata nopții. În timp ce îl privea pe bărbat umplându-și bidonul de metal cu benzină, a avut un sentiment alarmant de recunoaștere, asemănător unui deja vu: „Mi-am dat deodată seama că aceasta era scena romanului meu, romanul scris cu 4 ani mai devreme. Benzinăria era exact așa cum mi-am imaginat-o în ochiul meu interior când am scris scena (lumina albă orbitoare, operatorul pompei)”.
Phil l-a dus pe bărbat înapoi la mașină, și-au dat mâna și Phil nu l-a mai văzut niciodată. El își încheie descrierea acestui eveniment cu un comentariu ușor înfricoșător: „Această experiență m-a mișcat teribil. Am trăit literalmente o scenă complet așa cum a apărut în romanul meu.” Ce ar putea explica toate acestea?
La începutul anului 1974, Phil a început o corespondență pe termen lung cu o studentă absolventă pe nume Gloria Bush. Odată cu trecerea timpului, Phil i-a descris Gloriei unele dintre cele mai profunde gânduri ale sale, inclusiv fascinația pentru propriile sale abilități precognitive. Într-o scrisoare din 9 mai a acelui an, i-a descris Gloriei un vis recurent deosebit de ciudat pe care l-a trăit în noiembrie 1971. În vise, a văzut ceea ce părea un oraș mexican cu „străzi pătrate și taxiuri galbene”. Taxiurile galbene i-au sugerat lui Phil o locație din Statele Unite, în loc de Mexic sau America Latină. La momentul acestor vise, el locuia în comitatul Marin, la nord de San Francisco. În 1974 a locuit în Fullerton, o suburbie la sud de Los Angeles. Chiar lângă Fullerton există un loc numit Placentia, care este o zonă puternic hispanică. Phil îi explică Claudiei că era convins că acesta era locul pe care l-a văzut în acele vise.
Dar visele lui Phil în 1975 au luat o întorsătură macabră. Pe 25 februarie i-a scris lui Bush o scrisoare foarte diferită de cele pe care le trimisese înainte. În scrisoare, el menționează din nou „entitatea”: „Aseară, am făcut ceva ce nu făcusem niciodată înainte: am ordonat să se prezinte în fața mea entitatea care mă ghidează. A trecut apoi un fel de perioadă de vis, de imagini hipnogogice ale orașelor subacvatice, foarte frumoase, și apoi o singură scenă, grosolană, înfiorătoare, inertă: un bărbat zăcea mort, cu fața în jos, într-o sufragerie, între măsuța de cafea și canapea”.
Pe 9 mai 1974, el i-a scris o altă epistolă Claudiei în care afirma că se simțea „speriat”. Nu a detaliat de ce, dar în partea de jos a scrisorii există o notă scrisă de mână: „PS: Ceea ce mă sperie cel mai mult, Claudia, este că îmi amintesc adesea viitorul”.
Pe 2 martie 1982, Phil nu răspunsese la o serie de apeluri telefonice către apartamentul său. Un grup de vecini au găsit apoi ușa casei sale deschise. Un martor, Mary Wilson, a intrat în apartament și apoi a văzut picioarele lui Phil ieșind din spatele unei măsuțe de cafea. Scriitorul SF era mort. Visul lui Phil din februarie 1975 devenise realitate în detalii surprinzătoare. Văzuse circumstanțele propriei sale morți.
Cine sau ce era „entitatea” care părea să împărtășească viața lui Phil și să-i cunoască viitorul? În mod surprinzător, Phil credea că această ființă era o versiune a lui însuși care exista în afara timpului; o ființă care ar putea observa întreaga viață a lui Phil dintr-o poziție de atemporalitate. Phil credea că în timpul viselor sale, dar și în anumite momente de conștientizare sporită, această parte eternă a lui însuși putea comunica și își putea folosi cunoștințele pentru a-l ajuta
În octombrie 1977, Phil a făcut o declarație foarte curioasă în timpul unui interviu radio la postul de radio Berkeley KPFA FM. El a descris un incident care a avut loc în 1951: „Când am început să scriu SF, într-o noapte dormeam și m-am trezit că o siluetă stătea pe marginea patului și se uita la mine. Am rămas șocat și deodată soția mea s-a trezit și ea şi a ţipat, deoarece și ea îl vedea. Am început să o liniștesc, spunându-i că eu sunt cel de acolo și să nu-i fie frică”.
Referitor la precogniţiile sale, Phil a scris: „Aceasta este o nouă viziune tulburătoare dar, în mod curios, coincide cu experiențele mele de vis, cu precogniţia evenimentelor care se mișcă în această direcție din viitor; simt apropiindu-se inexorabil, nu generate din prezent, dar cumva deja acolo, dar nevăzute încă. Evenimentele sunt deja acolo și trebuie să le găsim succesiv”.
Phil a sugerat că premiza de bază a poveștii sale „Adjustment Team” – că există o modalitate de a „ajusta” trecutul pentru a schimba prezentul – poate fi o ipoteză a ceea se întâmplă cu adevărat. Phil credea că o parte din noi există într-un alt timp, și că această conștiință alternativă poate, în anumite circumstanțe, să comunice cu sinele cotidian care percepe doar timpul liniar. Aceasta ar fi sursa „vocii” și VALIS (Vast Active Living Intelligence System – viziunea gnostică a lui Dick despre un aspect al lui Dumnezeu). Așa se face că, în vise, Phil s-a trezit înapoi în propriul său trecut observând o versiune mai veche a lui însuși. În acest fel, „vocea” era propria lui voce care vorbea din propriul său viitor.
Scriitorul SF a sugerat într-o scrisoare către prietena sa Patricia Warrick, că „(…) Universul este un sistem de regăsire a informațiilor, adică tot ceea ce s-a întâmplat vreodată, a fost vreodată, fiecare aranjament și detaliu, totul este stocat în momentul prezent ca informație. Ceea ce ne lipsește este mecanismul de acces sau de intrare la această informație stocată”.
Aşadar, Phil părea să acceseze informații dintr-un fel de câmp infinit de date. Teoria sa este în concordanță cu munca cercetătorilor moderni precum Ervin Laszlo și Bernard Haisch, care sugerează că această „bibliotecă de informaţii” este, de fapt, ceva cunoscut sub numele de Câmpul Punctului Zero. Ar putea fi acesta răspunsul la misterul precognițiilor lui Phil?
Viitorul și trecutul sunt pur și simplu iluzii. Phillip K. Dick și fiecare ființă care citește acest articol constau din două conștiințe independente. Unul trăiește în timp liniar, iar celălalt într-un alt timp. Și în acest fel putem fi cu toții nemuritori. Până la urmă, trecerea dintre viață și moarte are loc în timp liniar. În romanul său, „Ubik”, Phil a creat un concept cunoscut sub numele de „Half Life”, adică „jumătate de viaţă”. Acesta este un loc atemporal, care oscilează între viață și moarte. Budiștii tibetani îl numesc „Bardo”. Pentru a parafraza titlul uneia dintre cele mai interesante cărți ale sale, am putea ca toți să existăm într-un loc în care „timpul nu este la locul său”?