Plotin, marele filozof grec care credea ca Dumnezeu se afla in interiorul sau

Plotin, un mare filozof grec, s-a nascut la Lykopolis, in Egipt, in anul 205 d.H. A primit educatia la Alexandria si a participat la razboiul imparatului Gordianus in Persia, la sfarsitul caruia a plecat la Roma unde si-a intemeiat scoala de filosofie. Aici a dobandit o mare faima si era respectat de toata lumea. Se spune ca, timp de 26 de ani, cat a trait la Roma, nu a avut un singur dusman. Chiar si imparatul Gallenius, unul dintre cei mai ticalosi imparati, il respecta si il cinstea, insa Plotin s-a imbolnavit.
Cand medicul Eustachius a intrat in camera in care zacea Plotin pe patul de moarte, acesta a exclamat cu bucurie: „Ma duc acum sa unesc Dumnezeul care traieste in mine cu Dumnezeul Universului.”
Mintea lui Plotin era continuu indreptata catre geniul divin care-l insotea – propriul sau Sine superior. Putin ii pasa de trupul sau fizic si, fiind intrebat despre ziua in care acesta se nascuse, a refuzat sa spuna, pentru ca o asemenea chestiune banala avea prea putina importanta pentru a risipi cuvintele.
Existenta fenomenala era pentru el o eroare, o greseala, o conditie inferioara si indezirabila, iar uniunea cu principiul divin constituia cel mai inalt scop al existentei. Manca foarte putin, nu consuma carne si a dus o viata casta.
Porphyrius, alt discipol al lui Saccas, a devenit invidios pe renumele lui Plotin si a incercat sa foloseasca magia neagra impotriva acestuia, dar fara succes; si, in final, a spus ca sufletul lui Plotin era prea puternic, incat nici cea mai puternica vointa, directionata impotriva sufletului sau, nu-l putea patrunde si se intorcea asupra celui care a trimis-o.
Conform Filosofiei lui Plotin, Dumnezeu este fundamentul tuturor lucrurilor. Exista o singura Substanta; Materia si Forma sunt doar iluzii sau umbre ale Spiritului. Dumnezeu este Etern si pretutindeni. Este Lumina pura, Unitate, baza intregii existente si a gandirii. Mintea (Nous) este imaginea acestei Unitati; este, ca sa spunem asa, imaginea creata de Etern privind in sine. Astfel, Mintea este produsul sau Creatia lui Dumnezeu si totusi, Dumnezeu insusi, primind puterea sa de la ultimul. Mintea este activitatea eterna a Eternului. Este Lumina primordiala, neschimbatoare. Gandirea si fiecare obiect conceptibil exista in minte. Lumea Mintii este lumea interna; lumea externa, sensibila, este expresia externa a primeia. Mintea fiind o Unitate si toate fiintele si obiectele fiind alcatuite din substanta Mintii, toate sunt in mod fundamental identice, dar diferite ca forma.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


Partners: FYTube , Filme Seriale Online , masini in rate