Porumbul (Zea mais) este originar din America Centrala, de pe platoul mexican, unde era cultivat intr-o mare bogatie de forme. Primii europeni care au vazut aceasta planta au fost marinarii lui Columb, la 5 noiembrie 1492, cand au debarcat in Cuba. Crezand ca au debarcat in Indii, ei au numit aceasta planta grau de India. Deoarece se crede ca porumbul ar fi fost adus in Europa in 1519 de catre Cortez, fiind apoi cultivat pe suprafete intinse in Spania si Portugalia, porumbul a mai fost cunoscut si sub numele de grau de Spania. In timpul dominatiei turce in Persia, porumbul a fost cunoscut si sub numele de grau de Turcia, fiind introdus ulterior de catre turci si in Europa de Est.
Etimologia cuvantului provine din limba indienilor arawaks – merise, care desemna planta, a evoluat la indigenii din Caraibe si Antile in maysi si mahiz. Ulterior, botanistul Zea Francisco Antonio, director al Gradinii Botanice din Madrid, i-a dat numele stiintific, sub care este cunoscut astazi.
La popoarele din America, porumbul era obiect de cult
Aztecii considerau ca boabele de porumb provin de la astrul zilei, care, in bunatatea sa, a facut sa ploua cu boabe de porumb necesare nevoilor zilnice ale omului. Cultivat in apropiere de casa, porumbul facea parte din viata sociala si religioasa a multor triburi, fiind folosit la ceremoniile oficiale. In orasul Cuzco de exemplu, exista un templu inchinat zeului porumbului, care avea in sala cea mare 12 vase de argint pline cu boabe de porumb, iar in gradina de pe langa el, o planta in marime naturala, din aur si argint.
In anul 1524, Bernadino de Sahagun scria in lucrarea sa Historia universal de Nueva Espana ca, dupa infrangerea aztecilor, Montezuma i-a trimis lui Cortez in dar turte de porumb preparate cu sange uman provenit de la altarele de sacrificiu.
Continut si valoare nutritiva

Porumbul este bogat in acizi grasi nesaturati (85-90 la suta), acizi monosaturati (mai ales oleic), polinesaturati – acid linoleic (circa 50 la suta), saturati (10-12 la suta), mai ales palmitic si stearic, precum si urme de acid arahidic si miriotic. Este bogat in vitaminele A, B, C si E, precum si in saruri minerale (magneziu, fosfor, potasiu) si fibre.
Proprietati terapeutice
Putine siut gramineele care ne ofera atitea posibilitati terapeutice ce porumbul, fiecare componenta in parte avand multiple proprietati. Datorita bogatiei in fibre, porumbul regleaza tranzitul intestinal. Bogat in acizi grasi polinesaturati, uleiul de porumb se opune cresterii colesterolului in sange (doza este de 2 linguri, de 2 ori pe zi, dimineata si seara, inainte de masa).
El este de asemenea un bun diuretic si consumat in mod regulat poate preveni retentia apei in organism (picioarele umflate sunt o consecinta a acestei retentii). In caz de edeme, iata o reteta la indemana oricui: se iau stiuleti proaspeti de porumb si dupa ce au fost inlaturate boabele, se pun la fiert timp de o ora. Dupa ce se raceste, se strecoara si se patreaza in frigider. Se beau 2-3 cesti pe zi, pina la disparitia edemelor, si cate o ceasca pe zi, timp de inca o saptamana.
Faina de porumb poate fi folosita in cazul intepaturilor de insecte: se aplica pe locul respectiv, timp de cateva minute, putin malai amestecat cu apa. In caz de varicela, se vor face, timp de 15 minute, bai cu faina de porumb, care au rolul de a calma si de a inlatura neplacerile acestei maladii (se pune o mina de faina de porumb in cada). Ea este utilizata cu mult succes si in cosmetica, inlocuind sapunul. Reteta este simpla: se spala fata cu apa calda, dupa care se aplica pe fata malai amestecat cu apa. Se maseaza bine cu varfurile degetelor, dupa care se spala fata cu apa rece, pentru a inchide porii.
Faina de porumb mai are si proprietatea de a opri o diaree in cateva ore. Pentru aceasta, este suficient sa se bea malai cu apa rece: se pun 1-2 lingurite de malai intr-un pahar cu apa fiarta si racita si se bea ca atare.
Matasea de porumb, asa cum se stie, regleaza functiile rinichiului: se prepara o infuzie, care se va bea calda, cu o lingurita de miere.