Imagine generata de Microsoft AI
Macuxii Guyanei, cunoscuți și sub numele de makuxi, sunt un trib originar din Amazon, în nordul Braziliei şi vestul Venezuelei. Primele referiri la existența lor datează de la mijlocul anilor 1700. Se spune că la început au fost un popor semi-nomad, deși odată cu sosirea europenilor au decis să înceapă primele așezări.
Legenda spune că Macuxii, descendenții „copiilor Soarelui”, au fost aleși pentru a proteja Pământul interior – o lume subterană plină de flori, copaci, pericole și oameni uriași care rămâne ascunsă în interiorul planetei noastre. Ei au avut sarcina dificilă de a ține străinii departe de această lume secretă. Rolul Macuxilor era să păzească intrarea în peșteră, împiedicând accesul oricărei alte ființe care nu era unul dintre membrii autorizați ai tribului.
Doi scriitori – Hector Picco (în cartea sa „Dovezile materiale ale Pământului gol şi locuibil”) şi Gabriel Silva – spuneau că ultimii Macuxi au intrat printr-o peșteră și au mers între 13 și 15 zile până au ajuns în interior. Acolo, „de cealaltă parte a lumii”, ar locui „oamenii mari”, care măsoară între 3 – 3,5 metri. Ei sunt foarte buni, dar trebuie să le fie respectate instrucțiunile.
Mersul în interiorul Pământului a fost unul uimitor. Călătorii au lăsat torţele la intrare, dar drumul continua să fie iluminat de lumini care erau pur și simplu așezate acolo, asemenea unor lămpi electrice. Călătorii mergeau din ce în ce mai repede, deoarece purtau mai puțină greutate și pierdeau în greutate. Au traversat cinci locuri foarte bine delimitate, în mijlocul unor cavități enorme, al căror tavan nu se putea vedea. Erau – într-una din camere – patru lumini ca niște sori, imposibil de privit, dar cu siguranță nu erau la fel de înalte ca Soarele. În acea zonă, creşteau copaci cu fructe bune, cum ar fi caju, nuci, mango și banane, precum și plante mai mici.
Acea încăpere avea aproximativ 10 kilometri pătrați de suprafață, dar și sectoare inaccesibile și foarte periculoase, ca de exemplu râuri cu mercur. După jumătatea drumului, călătorii trebuiau să se apuce de pereți și să meargă cu grijă pentru că „zburau” (adică erau lipsiți de greutate ca un astronaut pe Lună).
La un moment dat, a început să bată un vânt puternic, iar călătorii trebuiau să se prindă de nişte bare de fier pironite în stâncă, pentru a nu fi izbiţi de pereţi. Apoi, au ajuns într-o cavernă traversată de ape foarte reci.
Călătorii şi-au recăpătat uşor greutatea, ajungând în „țara de cealaltă parte”, unde totul este puțin mai ușor, „Soarele” este roșu și e mereu zi (fără noapte). Au stat acolo câteva zile, bucurându-se de niște plaje minunate şi au devenit mai tineri (ceea ce ne amintește de Apollo, care a mers în Olimp pentru a întineri). A urmat întâlnirea cu „Uriaşii”, apoi s-au întors pe suprafaţa Terrei.
Credința printre Macuxi este că, dacă se respectă îndrumările date de uriași, după ce vor muri aici, se vor naște printre ei, acolo înăuntrul Pământului. Se spune că în iunie sau iulie 1946 a avut loc astuparea intrării misterioase către interiorul Pământului.