Într-o după-amiază toridă din luna august 1887. câțiva țărani ce lucrau pe câmpul de lângă satul Banjos (Spania), au observat ieșind dintr-o pivniță părăsită, situată în apropiere. doi copii – un băiat și o fată, a căror piele era tot atât de verde ca iarba sau frunzele copacilor.
Îmbrăcați în veș­minte curioase, țesute dintr-un material nemaivăzut, cei doi vorbeau o limbă necunoscută. Nici lingviștii veniți de la Barcelona, nici chimiștii din Madrid nu au reușit să iden­tifice dialectul folosit de copii și respectiv țesătura din care erau făcute hainele lor. ,”Copiii verzi” au fost încredințați judecătorului dc pace local, care a încer­cat să le spele culoarea de pe față, dar, dându-și seama că era vorba dc un pigment natural al pielii și nu de vopsca, a renunțat, resemnându-se să admită existența unor ființe omenești de culoare verde!
Chipurile copiilor aveau trăsături europene, dar ochii erau migdalați, tipic asiatici. Timp de 5 zile, autorităţile le-au dat celor doi copii cele mai diverse alimente, pe care amândoi le-au respins, pentru ca, până la urmă, să accepte puțină fasole verde, proaspătă. Nepuțindu-se adapta regimului de alimentație, băiatul a murit. Fata a supraviețuit 5 ani, perioadă în care pigmentul verde a pălit treptat, ajungând la o nuanță destul de apro­piată celei a rasei albe, dar păstrând în anumite zone ale corpului o tentă verzuie.
După o vreme, tânăra a reușit să învețe limba spaniola, însă cele relatate de ea nu au făcut decât să sporească misterul. Țara de unde venise, scăldată într-un crepuscul perma­nent (fiindcă soarele nu se ridica niciodată deasupra ori­zontului) era despărțită printr-un fluviu larg de o altă țară unde soarele lumina tot timpul. Într-o zi, o furtună pu­ternică s-a stârnit din senin, din mijlocul ei desprinzându-se un vârtej uriaș care făcea un zgomot de tunet, iar cei doi copii s-au trezit în pivnița de lângă Banjos…
Fata a fost crezută; nici nu putea fi altfel, de vreme ce nimeni nu văzuse vreodată oameni cu pielea verde. Singura explicație dată la acel moment a fost că, pro­babil, cei doi copii veneau de pe Marte, a cărui atmosferă insuficient luminată cauzase culoarea verde a pielii. Astăzi știm însă că planeta Marte, chiar dacă a fost locuită cu mult timp în urmă, nu mai poate găzdui viață decât în zone foarte reduse de pe suprafața ei, unde ființele vii ar trebui să respire însă o atmosferă de 94,5% dioxid de carbon. În orice caz, pentru a ajunge pe Terra, copiii aveau nevoie de o navă spațială și nu de un ciclon.
Ipoteza con­form căreia cei doi ar fi fost lăsați de o civilizație extrate­restră în chip do test pentru a verifica reacția oamenilor este şi ea inconsistentă. Care civilizație ajunsă la sta­diul zborurilor interstelare și-ar sacrifica deliberat copiii pentru un experiment de o valoare îndoielnică?
Foarte interesant, dar această poveste din Spania se aseamănă cu copiii verzi de la Wollpit / Anglia (vedeţi articolul Enigma copiilor verzi din Woolpit: fiinţe din alte dimensiuni, de pe alte planete sau copii obişnuiţi?). Conform unei cronici din secolul al XII-lea, în comitatul Suffolk, din Anglia, doi copii verzi care rătăceau pe câmpie au fost observaţi plângând cu deznădejde. Ţăranii au prins copiii şi i-au dus în satul cel mai apropiat, Woolpit. Copiii  erau îmbrăcaţi în straie de culoare ciudată, confecţionate dintr-un material necunoscut; ei nu vorbeau englezeşte şi au refuzat mâncarea ce le-a fost oferită.
Copiii au fost botezaţi. La scurt timp după aceea, băiatul a slăbit şi a murit. Fata s-a obişnuit să mănânce şi alte alimente, iar pielea a dobândit culoarea normală. Apoi a învăţat să vorbească englezeşte şi s-a angajat în serviciu la familia unui nobil. Întrebată despre ţara ei de baştină, ea a spus că toţi locuitorii şi tot ce se găsea pe tărâmul acela erau de culoare verde; că nu vedeau niciodată soarele, aveau parte de oarecare lumină, ca în amurg.
Sunt în legătură cele două poveşti / legende?