În anii ’70 şi ’80, o mulţime de studenţi arabi au venit să studieze în România. Aceştia însă erau supravegheaţi de Securitate, de frica unor eventuale atentate teroriste care ar fi putut avea loc pe teritoriul României.
Lumea arabă era împărțită între cele două puteri majore din timpul războiului rece: URSS şi SUA. Ţări arabe ca Egipt (până în 1973), Siria, Irak și Yemen erau de partea Blocului sovietic, în timp ce Israelul, Iranul (până în anul 1979), Arabia Saudită și Iordania avea legături strânse cu Occidentul, în special cu SUA. Organizaţia pentru Eliberarea Palestinei s-a aliat și ea cu țările socialiste, liderul ei, Yasser Arafat, fiind un prieten apropiat cu Ceaușescu.
După războiul arabo-israelian din 1973, politica Egiptului față de URSS a început să se schimbe. Președintele egiptean Anwar El Sadat a decis în anul 1977 să înceapă negocierile de pace cu Israelul și a vizitat Ierusalimul. Acest evenimentul a venit ca un șoc pentru lumea arabă, care s-a divizat în două; la fel, au făcut şi cetăţenii arabi care studiau în România. Sirienii, palestinienii, egiptenii nasseristi, precum şi libanezii au condamnat vehement această apropiere, în timp ce copiii diplomaților egipteni care studiau la noi în ţară au fost de acord în mod firesc cu iniţiativa lui Sadat; studenții iordanieni așteptau încă poziția țării lor.
Pe 19 noiembrie 1977, peste 250 de studenţi arabi din Bucureşti (în special irakieni) s-au adunat în campusul studenţesc din Grozăveşti şi s-au îndreptat spre ambasada Egiptului din Bucureşti, pe care s-o ocupe. Aceasta era slab păzită, aşa că manifestanţii au pătruns cu uşurinţă în ea. Studenții arabi au reușit să-i trimită preşedintelui egiptean Sadat un mesaj, acuzându-l de trădare a lumii arabe.
Protestatarii riscau să fie exmatriculaţi din universităţi şi chiar expulzaţi. Ambasadele siriene și irakiene de la Bucureşti au amenințat guvernul român cu încetarea relațiilor diplomatice dacă protestatarii ar fi fost pedepsiți, iar guvernul de la Bucureşti le-a acceptat cererea.
Totul a rămas fără violenţe, până pe data de 26 mai 1985, când o bombă a explodat sub mașina unui student sirian. Atentatul terorist a avut loc la ora 19:30 în campusul Grozăvești din București. Doi cetățeni români au fost uciși, iar o altă bombă a fost găsită sub o mașină parcată în apropiere, aparținând tot unui student sirian. Rezultatele anchetei ulterioare ale Securităţii au arătat că 9 străini plănuiseră a-i asasina pe studenții sirieni.
Unul dintre studenții implicați era un cetățean irakian care locuia în campusul Regie din Capitală. Când i-a perchiziţionat camera de cămin, Securitatea a găsit acolo diferite tipuri de arme. Liderul acestui grup terorist a reușit să fugă din țară și a fost condamnat la 25 de ani închisoare în lipsă, în timp ce ceilalți au primit pedepse cu închisoarea de la 10 la 15 ani.
Filiala română a Uniunii Naționale a Studenților Sirieni a emis o declarație pe 27 mai 1985, condamnând atacul și cerând „moartea teroriştilor fascişti”. Ambasada irakiană a exercitat presiuni asupra guvernului român pentru a-i elibera pe restul teroriştilor aflaţi în închisoare. În 1988, Ceauşescu a fost de acord să închidă cazul și să acorde amnistie prizonierilor pentru o anumită sumă de bani (în dolari), având promisiunea că nu va mai exista atacuri teroriste pe teritoriul României.