Imagine: wikipedia.org (Commons Creative – free)
Pe data de 22 octombrie, crestinii ii sarbatoresc pe cei 7 tineri din Efes, inviati dupa circa 200 de ani din moarte (unii autori spun 300 de ani). Aceasta sarbatoare este o dovada pentru cei necredinciosi si cei care se indoiesc de invierea celor morti, de viata vesnica si de a raspunde pentru faptele lor petrecute pe pamant. Iata cum s-au petrecut faptele acestei intamplari neobisnuite. Sapte tineri care au locuit in Efes in timpul domniei regelui Deciu (undeva in jurul anului 250 d.Hr.) au vrut sa-si arate credinta fata de Iisus Hristos, si-au vandut toata averea lor, iar banii rezultati i-au impartit celor saraci, dupa care s-au ascuns de rege in afara orasului, intr-o pestera intr-un loc tainic.
Regele Deciu obliga crestinii sa aduca jertfe idolilor; iata care a fost motivul pentru care cei 7 tineri au fugit din oras si s-au ascuns in pestera. Dupa cunostintele regelui, si ei trebuiau sa aduca jertfa si sa se inchine idolilor; absenta lor l-a facut pe rege ca sa  dea porunca sa fie cautati. Cei sapte tineri, care s-au ascuns in pestera, au dorit mai degraba sa moara decat sa cada in mainile regelui necredincios. Dumnezeu le-a ascultat dorinta, si in scurt timp au murit cu totii. Dupa multe cautari, i s-a adus la cunostinta regelui ca cei sapte tineri, se afla ascunsi in pestera cutare si sant morti cu totii. Regele a poruncit ca pestera sa fie astupata cu pietre.
Asa s-au scurs circa 200 de ani, undeva in jurul anului 447 d.Hr., anul in care domnea Teodosie cel mic, cand crestinatatea a fost tulburata de erezia necredinciosilor in legatura cu invierea mortilor. Stapanul acelor locuri, acolo unde se afla si pestera cu cei sapte tineri, a vrut sa faca un ocol pentru vite. A luat piatra ce astupa intrarea in pestera. Dupa doua zile de la deschiderea intrarii in pestera cei sapte tineri au inviat. Vremea nu a schimbat nimic, nici trupurile lor si nici hainele nu au avut de suferit. Ei considerau ca au adormit ieri, si s-au trezit azi, consultandu-se cum vor reactiona daca Deciu o sa-i gaseasca si o sa-i oblige sa aduca jertfe idolilor.
Unul dintre tineri a plecat in orasul Efes ca sa cumpere de mancare. Apropiindu-se de oras l-a cuprins groaza, fara sa inteleaga. In oras nu mai stateau lucrurile dupa cum stiau ei cand au fugit, totul era schimbat. A cumparat o paine si tanarul a platit cu o moneda. Aceasta era contemporana cu regele Deciu; tulburat, negustorul s-a uitat la ea, si dupa cateva investigatii marunte, l-a intrebat pe tanar de unde o are, cine este el, la care tanarul ii raspundea dezinvolt ca el este locuitor al orasului Efes. El a facut cunoscut numele parintilor sai, povestind ca ieri a iesit cu prietenii sai din oras din cauza urmaririi lor de catre regele Deciu. Pentru a demonstra ca el spune adevarul, el a propus ca ei sa-l urmeze in pestera la prietenii lui.
Episcopul Marin si cu mai marele orasului, pe nume Anficat, alaturi de multime au plecat spre pestera. La intrarea in pestera, pe partea dreapta, au vazut o arca cu doua peceti de argint. Aceasta arca a fost pusa de doi crestini, in timpul cand au fost trimisi de regele Deciu, ca sa astupe intrarea in pestera cu pietre. In aceasta arca au fost gasite doua tablite de cositor, pe care au fost trecute numele celor sapte tineri, ca fiind inmormantati acolo. Ei au povestit amanuntit despre ei si despre regele Deciu. Au dat de stire imparatului Teodosie despre aceasta intamplare ciudata si el a venit repede spre pestera, a vazut cu ochii lui si a discutat personal cu acei tineri. In scurta vreme si in prezenta celor care au venit sa vada minunea, tinerii din nou au adormit linistiti in somnul de veci.